În umbra clipelor ce au trecut,

Adesea sufletul ni-l odihnim,

Sperând că timpul ce-a plecat grăbit

Poate măcar în vis la noi se va întoarce.

În umbra nopţii ce ne-nvăluie,

Adesea stăm şi retrăim

Acele clipe ce-au făcut

Din fiecare zi a vieţii o sărbătoare.

În umbra paşilor pierduţi,

Adesea ni-i ascundem pe cei ce încă

Nu-ndrăznim să-i facem,

Fiindcă încă râvnim

La ceea ce nu mai avem.

În umbra sorţii

Noi, Oamenii,

Mereu stăm fără a ne da seama,

Şi ne luptăm cu morile de vânt,

În loc să iubim viaţa mai presus de orice.