În umbra clipelor ce au trecut,
Adesea sufletul ni-l odihnim,
Sperând că timpul ce-a plecat grăbit
Poate măcar în vis la noi se va întoarce.
În umbra nopţii ce ne-nvăluie,
Adesea stăm şi retrăim
Acele clipe ce-au făcut
Din fiecare zi a vieţii o sărbătoare.
În umbra paşilor pierduţi,
Adesea ni-i ascundem pe cei ce încă
Nu-ndrăznim să-i facem,
Fiindcă încă râvnim
La ceea ce nu mai avem.
În umbra sorţii
Noi, Oamenii,
Mereu stăm fără a ne da seama,
Şi ne luptăm cu morile de vânt,
În loc să iubim viaţa mai presus de orice.
Lasă un răspuns