Anii se duc,
Zilele trec,
Timpul își desface ale sale aripi mărețe,
Avânt își ia și zboară
În zări îndepărtate
De la Răsărit spre Apus.
Clipele se scurg,
Viața grăbită spre eternitate aleargă
Cu brațele-i deschise.
Sufletul dezgolit de al său viscol
E trist și rece.
Inima se zbate în pieptul unui simplu muritor
Și își dorește cu ardoare pe suflet să-l încălzească
Cu visuri împlinite,
Cu clipe fericite.
Vinovată ea se simte fiindcă,
Deși cu putere bate-n piept,
Pe suflet nu-l poate încălzi,
Căci ceea ce ea-și dorește,
Doar Viața, muritorului, îi poate oferi.
Lasă un răspuns