Stări

Îmi cântă amorul tăcerea,
Îmi ascultă cuvintele iubirea
Care se plimbă aiurea
Pe cărări ce duc nicăierea.

Stări

Îmi curge din inimă destinul,
Se prelinge încet chinul
Schițându-și treptat apusul…
Și așteptând nerăbdător răspunsul…

S-a dus zburând durerea…
A apărut zâmbind mângâierea…
Din senin s-a luminat zarea,
Și-a apărut deodată sclipirea
În ochii în care se citea amintirea.

A rămas doar un sunet mut
Pe cărările de argint ale unui gând de împrumut.
Tac…și-i ascult suspinul de temut,
Privind spre cerul abătut.

Și-mi pare rău…

Și-mi pare rău
Că astăzi omul des rostește
Cuvinte care dor
Sufletul ce tot rătăcește
După o clipă de amor
Ce a plecat în zbor
Spre cerul care n-are
Răgaz și tot vestește
Despre viața ce trece,
Despre chipul care în sufletu-mi se oglindește
Dar îmi e străin de împlinirea ce răvnește
Un loc în inima ce nu vorbește.
Și-mi pare rău,
Și ochii îmi spun că ar vărsa o lacrimă
Pentru acea privire boemă,
Dar îi opresc, căci nu se merită să facă o dramă
Pentru cea ce nu îi bagă în seamă.
Și-mi pare rău că timpul trece
Și se tot duce fără să-i pese
De viața ce tot petrece
Valsând desculță pe asfaltul rece.