Copacii îşi leagănă agale crengile măreţe Frunzele se lasă mângâiate De adierea vântului Şi-aleargă în ritmul timpului risipitor. Sentimentele coboară din trenul vieţii, ostenite Şi se aşează pe-o bancă din gara prezentului Să-şi tragă răsuflarea. Se pare că ele au ajuns la final de drum. Stinghere privesc la trenurile ce vin şi pleacă Spre destinaţii …
