Se lasă noaptea peste gândurile senine condeiul se joacă pierdut în abis cu un cuvânt agățat de un vis  ce aleargă printr-o taină fără nume, cu renume. Pătrunde-n întunericul său îi mângâie chipul uimit și-l schițează în vers din mers și iubirea apare subit într-un colț de gând răsărit și cuvântul se zbate în suflet de vis se desprinde și cade și spaima îl cuprinde și doare când din speranță devine iluzie și moare pe o frunză rătăcită pe-un strop de iubire naiv ce-a crezut într-un strop de fericire, o taină fără nume, cu renume.