Sunt om. Sunt cuvânt printre necuvânt. Port o mască ce mă demască. Sunt chip ce reînvie într-un spectacol plin de magie. Sunt pe-o scenă (ne)omogenă. E- o viață eterogenă, e o Noapte a Statuilor Vivante. Sunt zile de (ne)cuvinte vibrante printre statui vivante. Mă plimb prin parcul Herăstrău, prin Militari și Ferentari. Zâmbesc printre chipuri (de)mascate, (ne)mișcate de gânduri mute, ce zboară hoinare pe alei ale sufletelor imaginare. E un vis permis. Surprind actorul printre tainice (ne)cuvinte vibrante. Să-i smulg (ne)cuvântul aș vrea, dar trupul nemișcat îmi șoptește, în tăcere, să-l las să mă poarte într-o lume fantastică a inimii ce bate și răzbate în trupul ce poartă o mască.…