Viață…știi ce ești? Ești un fir de ață ce de un suflet se agață. Ești un dar pe care omul tare îl mai prețuiește, asta-i clar. Dar nu știu cum, nu știu de ce…vine o zi în care…tu de el decizi să te desparți. Stârnești atunci furtuna în sufletul veșnic de tine îndrăgostit. Lacrimi fierbinți din pleoapele plecate de durere, curg. Timpul în loc se oprește, e trist. El fără clipe a rămas. Nici soarele nu mai strălucește pe drumul pe care pornește un suflet de tine părăsit. Ce a fost s-a dus și nu se mai întoarce. Ce s-a rupt nu mai poate fi înnodat de timpul ce nu…