Speranța e o clepsidră obosită De întoarcerea continuă a gândului nesfârșit Neplecat în fața timpului călău de secunde Pacea din suflet nu-și găsește calea Pierdută în tumultul bătăilor de inimă Se simte sufocată de neliniștea vieții Pașii amețiți de vremurile incerte Greșesc drumul și rătăcesc… Prin toamna sosită nechemată Și frigul amintirilor grele Inima? Inima bate la ușa rațiunii Ce-i arată mereu aceeași cale Cea cu sens unic