Când iubirea
Când iubirea e o lacrimă de jar în noi, Pășim pe căi străine amândoi. Cu inimile strigând: Nu pleca! Mai stai! Visăm la parfumul nopților de mai. Când iubirea e o carte (ne)scrisă de-amândoi, Vindem cartea la anticariat pe un vis. Cu inimile aflate veșnic în război, Scriem destinul încă nescris. Iubirea ne-am pierdut, un vis am primit. Să credem în el? Nu-i doar o utopie Să visezi la un sărut ce nu-i de trăit Când dragostea moare, pe front, în bătălie? Când iubirea a devenit o lacrimă de jar am descoperit Cuvintele de luni, un îndemn de a scrie, pentru simpla noastră plăcere și din respect pentru cuvânt. Un joc…
Mângâiere
Când zorii zilei îmi zâmbesc, Simt cum viața mă mângâie suav Cu noi clipe oferite în dar, Pe care le cuprind Cu sufletul deschis, Mereu pregătit Să-mbrățișeze clipa De dor nemărginit. Când sărutul amintirilor Mă atinge-n vis, Zbor, Mă înalț Spre zări infinite, Zâmbesc Și trăiesc Momentul regăsirii. Când tăcerea îmi mângâie Cuvintele ce dorm În sufletul singuratic și stingher, Îmi trezesc gândul Și-l rog să-mi picteze Chipul tău Din litere adunate Pe-un șevalet nemuritor. Când mângâierea caldă A nopților albe Îmi inundă inima De speranță Fără de sfârșit, Gândul pleacă tiptil În călătoria iubirii Al cărui final Nu-l știe.
