E-o primăvară
E-o primăvară ascunsă în tăceri senineȘi-un tril confuz printre copaci stingheri.E viață fără viață. Și un destin ce-aleargăSă prindă trenul iubirii care, pare, moartă. Un dor rănit dorește vindecare,O fi de-al meu? O fi de-al tău?Nu știu. E doar un dor amnezicCe vrea să își trăiască viața în pace. E-o primăvară cu un chip ciudat,Când e al meu, când e al tău.E ca într-un spectacol de teatru,Când joacă unul, când joacă altul. E-un timp cu un parfum altfel,Al inimii miros care, cumva, surâde,Și face iarna să dea un pas înapoi,Și primăvara să apară din tăceri.
Suflet renăscut din adânc
Am să fur primăverii destinul și-am să-l ascund în pașii pe pământ trecători… să alerge iar și iar pe câmpul verde-al vieții, să simt a sa iubire dulce, să mușc din ea cu poftă, să o trăiesc cu sufletul mereu renăscut din adânc. ……………….. Reborn soul from the deep I will steal to the spring the destiny and I’ll hide it in the footsteps bystanders on earth … to run again and again on the green field of life, to feel his sweet love, to bite into it with lust, to live it with the soul always reborn from the deep.
Catharsis
Ploi lacrimând Pe pământ uscat De dor de primăvară, De renașterea lumii, Din minutul ce pâlpâie, Răsuflând greu pe albastrul penel. Ploi fremătând din iubire de cuvânt Ce-a promis izbăvirea sufletului Incandescent, răstignit Pe o cruce cu reminiscențe profunde De slove născute de o umbră De inimă ce-a încetat să mai bată Când penelul a încetat să creeze. Ploi pictând Un tablou făr’ de renume, C-o poveste și un nume, Catharsis, povestea unui suflet Ce-a scris și-a devenit altul Prin a sa artă. Din nou e luni…din nou Cuvintele de luni…Catharsis, primăvară și penel i-au permis sufletului să mă provoace la duel.
Dincolo de timp
Primăvară, Copaci în floare. Dincolo de timp, Tăcere. Gândul rătăcit printr-un abis De simțiri, privește, nostalgic, La foaia palidă, de pe masa goală. Ar vrea s-o atingă, dar se teme. Are oare foaia nevoie de o atingere De gând rătăcit? Poate nu. Dar, atunci, de ce are nevoie o foaie albă Părăsită pe -o masă, într-un colț, dintr-o cameră Scăldată-n tăcere, uitată în întuneric? Poate de o rază de lumină caldă, Poate de un condei plin de idei Pregătite să se prefacă în cuvinte. Poate nu are nevoie decât de ce are, De tăcerea ce-și trăiește clipa, Inspirând, expirând aerul ce intră Liber pe fereastra deschisă. Ce ironie… Viața se…
Păsările mor…amintește-ți zborul lor
E cerul albastru plin de nori. E-un suflet la apus de iubire, pe o plajă pustie de trăire. Aleargă hai-hui, desculț pe nisipul rece, fioru-i cuprinde inima ce-și caută trifoiul cu patru foi, verde, vioi. Ochii ce abia s-au deschis se plimbă pe valuri de dor ce vin și se duc, se înalță-nspumate și taie nervoase ceața deasă de gânduri, care îmbrățișează marea de visuri dezgolite, tremurânde. O pasăre cu aripi frânte, cu chip de înger răstignit de dorințe, de seceta de cuvinte (ne)rostite printre șoapta ascunsă sub masca surâsului ce-și joacă rolul magistral, caută într-un labirint de (ne)cuvinte, un vis deloc minor. E-un spectacol fantastic, o pseudo-comedie plină de…
S-ar putea să-ți placă și
„Liebster award” pentru bloggeri jucăuşi
Scrisoare de la viață
Cum să trăim împreună?
Stropi de ploaie…
Stropi de ploaie cad pretutindeni, Cautând disperați visul cu noi doi, Și trezesc tăcerea pașilor vicleni Ai iubirii ce se ascunde de amândoi. Se-aud izvoarele cum plâng în noaptea cu lună plină, Lacrimi de jar le curg din inima ca o văpaie, Și ard privirea de felină A sufletului gol din ploaie. E foc și ger în sufletul scăldat de lacrimi, E iarnă în primăvara de gânduri cuprinsă, E-o luptă ce se dă între două inimi Care ascund o iubire nespusă.
Primăvara, chip al dragostei
Nu iubi primăvara, ci înfăţişarea unei anumite flori în care primăvara s-a închis; nu iubi dragostea, ci pe cel în care dragostea se întruchipează! ne îndeamnă Antoine de Saint Exupery într-una dintre acele maxime celebre, care îți face sufletul să prindă aripi și să se înalțe printre gânduri spre acele clipe cu parfum amețitor de iubire. Dragostea este cel mai înălțător sentiment, care ne face să simțim gustul minunat al fericirii. Dragostea este întruparea vieții cu zâmbetul pe buze, a inimii ce cântă mereu o serenadă la balconul împodobit cu fiori al sufletului nerăbdător să trăiască dulcea clipă. Dragostea este cea care ne împlinește. De aceea o căutăm mereu, în…
