Dragă Omule,  De-atâtea anotimpuri efemere stau și te privesc, și forța ți-o admir nespus. Zi după zi cu mine te lupți, cazi, te ridici și îți continui drumul,  de multe ori, anevoios. Îți lași lacrimile să ți se prelingă pe obraz, în timp ce sorbi un ceai fierbinte și prin gânduri ordine îți faci. Ești fascinant, mă uimești. Tu niciodată nu renunți. Suntem tovarăși de drum în fiecare clipă, dar zău…dacă m-ar întreba cineva despre tine, nu aș ști să-i spui suficiente lucruri, încât să-și facă o imagine clară. Te țin de mână zi de zi, dar nu știu cine ești. Iar asta îmi dă un sentiment de neputință. Oricât…