Mă mângâie viața, îi simt răsuflarea caldă pe pleoapele închise. E atât de plăcut să îi trăiesc clipele care se îngrămădesc să-mi dea binețe. Le las să-mi țipe în ceafă, să devină scut în fața neființei. Deschid ochii. Privesc cerul albastru și mă minunez. Peste tot doar viață. Simt clipele sale peste tot. Aș vrea să le văd, să le așez în șir indian, ca la școală. Nu pot. Aleargă prin mine, prin ceilalți până obosesc și se duc, dispar deodată. Le strigi, le cauți, în zadar te frămânți. Minutul lor s-a dus. Minutul tău s-a scurs. Nu le trăiești când trebuie, nu le mai trăiești niciodată. Se naște un…