Deschide-ți sufletul!
Deschide-ți sufletul Și lasă toamna să-i cânte! Foșnetul frunzelor e sunetul Iubirii ce vrea să te încânte. Ascultă glasul dragostei ce te cheamă, Privește spre lumină, spre acea damă Ce te așteaptă pe o bancă, Pe aleea frunzelor ce nu mai vor să tacă. De-n mână vei lua o frunză de vreme-ngălbenită Ea se va tranforma-ntr-o pană Și îți va scrie despre iubirea menită Să ne fie la amândoi hrană. Deschide-ți sufletul Și lasă ploaia ruginie să ți-l mângâie! Nu e nălucă, nu e nici vis Sunt stropi aurii de iubire ce te poartă spre paradis. Când pământul se îmbracă în frunze Iubirea nu moare, ci reînvie Cu fiecare pas…
Port in mine
Port în mine înserări senine, Așteptări ce-și vând clipele la amanet, Gânduri ce nu se pot abține Să ceară versului să le treacă pe-un bilet. Port în mine ploi aflate în război Cu vântul singuratic ce abia adie În urma pașilor reci și goi… Pierduți prin flori de păpădie. Port în mine rostiri sublime Care-și ascund acum chipul de mine În umbra uitării dintr-un suflet ce se teme Să ceară vieții ce i se cuvine. Port în mine o poveste, Un dor înfipt în inima-mi flămândă, Nostalgia nopților fără de veste, Cuvinte ce nu vor iubirea să ți-o vândă.
Umed
Trec ploi prin amurgul naiv. Zeița furtunii culege de pe nori Un gând senin fără motiv, Și picură în sufletul rănit albastre comori. Roua atinge pasul rătăcit. Păduri de dor urlă flămânde, E noapte, e lună vie, e vis zăpăcit De muzica cărărilor blânde.Strofa își șterge pleoapele ude De versuri de iubire mută. Zeul din zmeu se face că n-aude Cum pasul treptat gândul și-l strămută. Bate vântul creanga vieții. Se zbat secundele în craterul disperării, Ne pleacă clipele dulci ale tinereții Și ale iubirii din spatele trădării.
