De-ar fi ca viața nemurire să devină Aș bea cu sete din pocalul cu otravă N-aș regreta nicio secundă Timpul ce zboară și a sa ispravă Dar viața nu e nemurire Este mănunchi de zile ce se scurg Precum curg râurile de iubire Prin sufletele de poveste Ce s-ar târî-n genunchi De ar afla că, Doamne, tu, Le vei permite în ploaia vieții Veșnic să se scalde Și să renască din lacrimă de stea. Cuvintele de luni m-au provocat să mă joc cu otravă, ispravă poveste. Vă invit și pe voi să vă jucați data viitoare cu artă, culori, penel. Spor la scris!