Țigara moare, moare încet, Gânduri veghează trecerea sa, Veșnicia e-aproape, vine încet, S-a scurs timpul din clepsidra sa. În tăcerea încremenită în brațele nopții, O lumină blândă mângâie în liniște Mâna-mi ce curmă durerea țigării Și așază cuvântul, pe altar, într-o carte. Încremenită în cuvânt, inima bate. Încremenit în inimă, cuvântul spune Discursul iubirii și al mântuirii, Eu ție-ți vorbesc, vis ce nu apune. Țigara moare, moare încet, Cuvântul doare, doare pe foaie. Cartea îl inspiră, îl inspiră în scâncet, Eu ție-ți vorbesc, efemer strop de ploaie. Cuvintele de luni (liniște, gânduri, carte) s-au prins din nou în joc și au creat versuri care, poate, pot fi puse în rama…