Ce nu știați despre mine

Ador provocările. Îmi dau o stare de bine. Mă determină să privesc viața cu alți ochi. Îmi dau șansa să las timpul în pace. Să nu îi mai pun întrebări de genul: De ce treci atât repede? De ce-mi furi clipele și anii? De ce-mi schimbi chipul? Dacă timpul ar avea glas, probabil mi-ar spune că este foarte fericit că uit de el măcar câteva momente. Of…de ar putea el conversa…câte nu am discuta noi…

Dar să revin cu picioarele pe pâmânt. Astăzi nu vreau să vă vorbesc despre ce i-aș spune eu timpului. Astăzi vreau să răspund la provocarea care circulă prin blogosferă. Mai exact, vreau să răspund la întrebările pe care mi le-au adresat bloggerii. Iată ce nu știați despre mine…

Despre Mine

Diana: Cum s-ar numi o carte despre viața ta?

Bună întrebare. Nu m-am gândit niciodată la asta (îmi dai idei 🙂 ), dar cred că aș numi-o: Aripi în zbor.

Pe când și o carte de proză scrisă de Irina, te-ai gândit?

În foarte scurt timpul va apărea și cartea de proză (stai bine cu intuiția 🙂 ).

Cum ai găsit scrisul sau te-a găsit el pe tine?

Scrisul m-a găsit pe mine. În sufletul meu întotdeauna a existat dorința de a scrie. Cu fiecare carte pe care am citit-o, dorința a devenit tot mai mare, dar lipsea curajul. Mereu am considerat că nu am talent. Tot ceea ce trăiesc este surprinzător pentru mine.

Care e motto-ul tău?

Nu aș putea spune că am un motto după care mă ghidez în viață. Dar cred cu tărie că dacă dragoste nu e, nimic nu e. Iubirea este poțiunea magică care ne dă puterea să depășim cele mai grele momente.

OanaCum te-ai descrie în 30 de cuvinte?

Sunt furtună/Sunt ploaie ce cade/Sunt gând în vers/Ce-și face plimbarea prin univers/În pas domol, așezând pe șevalet/Cascade de cuvinte dintr-un timp neșters/Ce-și doarme somnul de veci pe al inimii/Sfânt bilet.

Cristina: Scrisul poate fi mai mult decât o pasiune?

Sigur că da.

Poate deveni „meserie”?

Absolut. Însă, din păcate, în România este puțin mai dificil. Sper că în viitor lucrurile se vor schimba.

Care este cea mai dragă reușită a ta relaționată cu scrisul?

Fiecare carte publicată îmi este dragă, dar cred că cea care urmează să vadă lumina tiparului îmi va fi cea mai dragă. Mi-am dorit foarte mult ca această carte să fie publicată, poate de asta îmi este așa dragă.

Georgiana: Care este povestea poeziei tale?

Povestea poeziei mele este una surprizătoare. Spun surprinzătoare deoarece nu am crezut niciodată că voi scrie poezie. Da, îmi doream să scriu o carte, dar nu de poezie. Nu am crezut vreodată că voi fi prietenă cu poezia. Sincer, nici nu mai țin minte cum am scris prima poezie și nici care este aceea. Destinul se pare că nu a fost de acord cu mine. A reușit să-mi demonstreze că o pot scrie. Mă bucur că s-a întâmplat așa.

Cum v-ați cunoscut, a fost dragoste la prima vedere, aveți o legătură oficială?

Nu știu. Nu-mi mai aduc aminte. Nu a fost dragoste la prima vedere. Da, e legătură oficială. Trăim împreună, dormim împreună, respirăm împreună. Ea este sufletul meu pereche.

Vă vedeți împreună până la sfârșitul timpului?

Ne vedem împreună până la sfârșitul timpului. Nu ne închipuim altfel viața.

Almona: Ce îți place mai mult să citești, poezie sau proză?

Recunosc, iubesc poezia, dar îmi place mult să citesc proză.

Cărțile non-fiction sunt mai puțin cărți decât cele fiction?

Sub nicio formă. Cartea este carte indiferent de genul său. Cartea este izvorul nesecat de cunoaștere. Ea potolește setea sufletelor ce vor să descopere în permanență povești de viață din care pot învăța ceva.

Ce înseamnă pentru tine „vacanță perfectă”?

Vacanța perfectă este aceea în care mă bucur de frumos alături de cei dragi.

Denisa: Ce te reprezintă mai mult: luna sau soarele?

Mă reprezintă amândouă. Uneori, sunt precum luna. Strălucesc în tăcere, luminând în jurul meu. Alteori, sunt precum soarele. Ard. De fapt, arde pasiunea în mine. Arde iubirea de frumos, cenușă mi se fac gândurile și renasc în poezie.

Marea sau muntele?

Ador glasul mării și tăcerea munților.

Cu ce aroma te-ai asocia daca ai fi una?

Aromă de lăcrămioare.

Dragelor, sper să vă placă răspunsurile. Mie mi-au plăcut întrebările voastre și am răspuns cu drag la ele.  Vă îmbrățișez!

 

Mister

 

 

 

 

Mister

Sunt oare o iarnă nerscrisă vreodată,
Gând spulberat de vremea incertă,
Sunt sunet de clopot strigându-și amintirea?

Mister! Întrebări aflate-n război se prăbușesc, fără milă,
Pe frontul descris în tabloul unui vis.
Le adun și le pun pe aripa unui timp
Dintr-o altă lume,
Își iau zborul spre nemărginirea vie
Ce se ridică ca o umbră și-mi pansează rănile
În care stă ascunsă tăcerea care-și împletește cosițe din cuvânt.
Aștept, gongul bate, frunze ale nerăbdării cad și mor,
Uscându-se de dor,
Totul se afundă într-o amăgire absurdă,
Iar așteptarea devine pasăre măiastră,
Ce se înalță-n spre o primăvară scrisă
De iubirea cu glas de ciocârlie,
Și-i cere pulsând în lumina timpurie
Să îmi spună doar mie, zarea să nu știe
Despre  eul ce s-ascunde în vers.
Ce-o fi oare? Iarnă, primăvară,
Amintirea prăfuită a unui gând divers?

 

 

 

 

 

 

Nu știu…așa să fie oare?

 

 

Nu Știu

pixabay.com

O fi oare zâmbetul candid al soarelui o renaștere a iubirii

Ascunse până acum printre norii negri ai Zeului Uitării?

O fi oare adierea de vânt o naștere subită

A unui inevitabil adio spus orgoliului nemăsurat

Al sufletului ce odată s-a scufundat în propria dezamăgire?

Nu știu…răspunse inima îmbrățișând speranța

În așteptarea iubirii…

Nu am habar ce va să fie…

Dar știu că eu cât îmi este dat să bat în tine

Voi privi soarele în fiecare dimineață

Și voi spera într-o renaștere a iubirii.

Mă voi ruga-n tăcere la o naștere

A unui nou început sub cerul senin

Lipsit de nori, scăldat doar de raze

Ce mândre dansează sub o ploaie

Ce cerne visuri cărunte,

Pregătite să înfrunte,

Vijelii ce nu iartă

Trădarea timpului ce a trecut

Fără să spună vreun cuvânt.

O fi oare vremea iubirii renăscute

Din cenușa reaprinsă de fiorul

Dragostei dintâi?

Întrebări confuze se zbat într-un

Inevitabil ocean de neînțelesuri.

Eu atunci tac

Și urmez acea singură cale…

Zeul Uitării îmi zâmbește ironic:

Ai văzut că tot lângă e mai bine?

Nu știu…așa să fie oare?


Cuvintele de luni au trecut…gândurile mele s-au pierdut pe drum…dar s-au regăsit și s-au adunat. Eu le-am prefăcut în cuvinte jucându-mă cu renaștere, naștere, inevitabil. Voi vă puteți juca săptamâna aceasta cu: pasăre, început, izvor. Spor la scris! Ieri a avut spor Dana care a scris despre:

Râsul sălbatic al hienelor

De ce?

Pe drumul vieții cândva ne-am întâlnit

Să fie oare întâmplare?

Sau destin?

Nu am înțeles,

Căci am plecat

După scurt timp pe un alt drum,

Rătăcind fiecare după împlinire.

De ce

Continui să merg pe drumul vieții

La întâmplare sau după destin…

Privesc în urmă

Și văd cum mă urmărește o-ntrebare.

De ce-ul tot aleargă să mă prindă,

Eu tot alerg să nu mă prindă,

Dar la un moment dat obosesc

Și mă cuprinde,

Îmi strânge sufletul

Și mi-l închide

Într-o minusculă colivie de gânduri plină.

Lupt sufletul să mi-l eliberez

Mă zbat și rog De ce-ul

Să-mi răspundă:

De ce ne-am întâlnit?

Ce-a fost, întâmplare sau destin?