Nu sunt cer senin, Sunt furtună. Sunt ploaie ce cade Pe un timp ce tot scade. Mireasma de iarnă În treacăt atinge Picături de suflet Ce se desprind din Trupu-mi ce temelie le este. Aleargă-n zigzag, fără țintă Îmi evită privirea, nu vor să mintă Afară e ger, dar ele ard Pe rugul dorinței Pitit în spatele iernii Ce nu se lasă înșelată De focul aparent indiferent. Nu sunt o carte deschisă, Sunt doar gând în vers, Sunt picătură ruptă din suflet Ce-și face plimbarea prin univers, În pas domol, așezând pe șevalet Cascade de cuvinte dintr-un timp neșters Ce-și doarme somnul de veci pe al inimii Sfânt bilet.