Mi-e sufletul greu, bucată de plumb, mi-e aripa frântă, abia pot să îți scriu. Mi-e dor de clipele de altădată. S-au dus. E totul pustiu. A rămas doar freamătul lor ce mă-nfioară. Îmi cântă primăvara-n floare. Se zbate-n mine secunda cea sfântă, lacrima ei tare mă doare. Aș vrea să-i alin suferința, să-i promit că ai să mă trăiești cu ardoare, Dar îmi este cuvântul sărac, răsuflarea în agonie izgonită. În singurătatea mea rătăcește o durere răstignită pe un rug al tăcerii. Îmi e dor de tine, ființă care cândva mă trăiai visând la dimineți costumate în zâmbet. Îmi caut menirea, îmi fuge iubirea-ți prin inima mută. Aș vrea s-o…