Pudră de cacao cu sodă caustică!

Pudră De Cacao

Una din două mărci de pudră de cacao conţine E-uri!

Numai una din 10 mărci de pudră de cacao este ecologică!

8 din 10 mărci de pudră de cacao au un conţinut redus de grăsime!

2 din 10 mărci de pudră de cacao conţin sare adăugată, între 1,1 grame şi 2,5 grame sare per 100 grame produs! Conţinutul de sare prezent în mod natural în acest produs variază între 0,05 grame şi 0,08 grame!

2 din 10 mărci de pudră de cacao conţin zahăr adăugat, între 31,3 grame şi 36,5 grame zahăr per 100 grame produs! Conţinutul de carbohidraţi prezent în mod natural în acest produs variază între 8,7 grame şi 15,5 grame!

Conţinutul de kcal din 100 grame produs variază între 291 kcal şi 411 kcal!

Cantitatea de proteine din 100 grame produs variază între 19 grame şi 25 grame!

Numai la 3 din 10 mărci se menţionează cantitatea de fibre din 100 grame produs, aceasta variază între 28 grame şi 40,6 grame!

La 7 din 10 mărci cantitatea ambalată variază între 50 grame şi 100 grame!

La 3 din 10 mărci de pudră de cacao alcalinizată nu se menţionează aditivii folosiţi/corectorii de aciditate!

Numai la 3 din 10 mărci se menţionează ţara/regiunea de origine a boabelor de cacao (Republica Dominicană, Africa de Vest, Spania)!

Asociația Pro Consumatori (APC), organizație de utilitate publică din anul 2005 cu o activitate neîntreruptă de peste 31 de ani în domeniul apărării drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor, membră a Organizaţiei Europene a Consumatorilor (BEUC) din anul 2005, a lansat pe 24 ianuarie anul curent Campania naţională de informare şi educare a consumatorilor „Atenție la etichetă!”, cu scopul de a atrage atenţia consumatorilor cu privire la importanţa înţelegerii informaţiilor menţionate de producătorii de produse alimentare pe etichetele acestora.

Experţii APC au realizat o analiză a 22 de mărci de pudră de cacao comercializate în magazinele marilor rețele comerciale. Studiul a fost realizat de către o echipă de experți ai APC, coordonați de către conf. univ. dr. Costel Stanciu. La realizarea acestui studiu s-a avut în vedere, în primul rând,  identificarea aditivilor alimentari utilizați în compoziția acestui tip de produs pe baza informațiilor menţionate pe ambalajul fiecărei mărci de pudră de cacao. În cele 22 de mărci analizate s-au identificat 3 aditivi alimentari, cunoscuţi sub denumirea de corectori de aciditate, după cum urmează: E501i – carbonaţi de potasiu, E 524 – hidroxid de sodiu şi E 525 – hidroxid de potasiu. Totodată, s-au analizat şi celelalte informaţii prezentate de fiecare producător pe ambalajul produsului.

Pudra de cacao este rezultatul măcinării masei de cacao din care s-a extras o parte a untului de cacao (grăsime specifică boabelor arborelui de cacao – cacaotier, Theobroma cacao). Pudra de calitate superioară are un conținut de unt de cacao de peste 20%; sortimentele modeste (cum sunt cele lăudate ca fiind „sănătoase“ au circa 10-12 %). Conținutul de unt de cacao din pudră este parte a etichetei (ex. Panama 20/22, Peru 10/12 etc). Cantitățile cele mai mari de pudră de cacao (de calitate medie) vin din Africa; din statele Americii Centrale vine cacao superioară și mai scumpă.

„În perioada contemporană există două tipuri de pulbere de cacao: cacao naturală și cacao alcalină/alcalinizată sau „olandeză“. Pudra naturală are un nivel de pH cuprins între 5,3 și 5,8, (pH acid), gust amărui și astringent, aromă intensă, culoare maron deschisă roșietică, luminoasă, efect antioxidant viguros. Pulberea alcalinizată se obține din boabe spălate în soluție alcalină – carbonat de potasiu, dar și hidroxid de sodiu (e mai rapid, mai ieftin…) și este mai închisă la culoare, mai puțin acidă (pH 6,8…8,2), adică neutră chimic, este mai solubilă (mai comodă în diversele utilizări), are aromă mai diminuată și cu proprietăți antioxidante mai reduse. Voga dietelor alcaline, intens promovată în ultimii ani de elitele lumii, care a declanșat un interes similar furibund și în rândul maselor de consumatori, a prilejuit accentuarea interesului pentru pudra de cafea alcalinizată. Dintre numeroasele efecte pozitive ale consumului de cacao pe care producătorii și comercianții le clamează se regăsesc: aportul de magneziu și resveratrol benefice pentru corp, reglarea metabolismului glucozei, susținerea ficatului, pancreasului și a sistemului circulator, susținerea unei bune stări de spirit și a unei greutăți corporale normale etc.  Consumatorii trebuie să știe, pe lângă aceste lucruri, că fiecare organism este unic, că are o mare capacitate de adaptare (atunci când este sănătos și neexpus la excese – cum sunt cele care urmăresc alinierea la mode și tendințe gastronomice neprietenoase) și că are reacții corecte față de situațiile care produc stres.” Prof. univ. dr. Ion Schileru, ASE București.

„Hidroxidul de sodiu (NaOH) cunoscut și sub denumirea de sodă caustică este un aditiv alimentar (E524) care se folosește în industria alimentară ca regulator de aciditate și antiaglomerant, scopul folosirii acestui aditiv în pudra de cacao, în principal, fiind de prelungire a termenului de valabilitate.” Inginer chimist Adela Balea, expert APC.

 

 

„Din păcate, acest produs a fost denaturat prin înjumătăţirea conţinutului de unt de cacao din compoziţia acestuia şi prin alcanizarea acestuia, respectiv adăugarea până la doi corectori de aciditate. Analiza realizată de experţii APC a scos în evidenţă faptul că există o concurenţă acerbă pe piaţa pudrei de cacao din România, iar bătălia finală se dă la raft prin intermediul preţului. Totodată, 8 din 10 consumatori de pudră de cacao fac alegeri în funcţie de preţ şi nu au cunoştinţe despre modul în care se verifică calitatea acestui produs. La alegerea unei mărci de pudră de cacao de calitate superioară trebuie să avem în vedere ţara de origine a boabelor de cacao, de preferat din America de Sud, Centrală sau de Nord şi să evităm pudra de cacao alcalinizată cu conţinut redus de unt de cacao.” Conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedinte Asociaţia Pro Consumatori.

Cremă tartinabilă cu 0,01% alune de pădure!

Cremă Tartinabilă

Asociația Pro Consumatori (APC), organizație de utilitate publică cu o activitate neîntreruptă de peste 31 de ani în domeniul apărării drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor, a lansat pe 24 ianuarie anul curent Campania naţională de informare şi educare a consumatorilor „Atenție la etichetă!”, cu scopul de a atrage atenţia consumatorilor cu privire la importanţa înţelegerii informaţiilor menţionate de producătorii de produse alimentare pe etichetele acestora.

Experţii APC au realizat o analiză a 20 de mărci de cremă tartinabilă cu  alune de pădure și cacao comercializate în magazinele marilor rețele comerciale.Studiul a fost realizat de către o echipă de experți ai APC, coordonați de către conf. univ. dr. Costel Stanciu. Experții APC au realizat analiza informațiilor de pe eticheta celor 20 de mărci de creme tartinabile, prilej cu care au fost constatate următoarele:

Cremă Tartinabilă  în compoziția cremelor tartinabile de cacao cu alune de pădure s-au identificat următoarele ingrediente: zahăr, zahăr din trestie de zahăr, ulei vegetal de palmier, ulei de rapiță, ulei de floarea soarelui, ulei de cocos, pudră de cacao, maltodextrină, lapte praf,  zer dulce praf, lactoză, amidon de grâu, făină de grâu, pulbere de albus, lecitină, sare, aromă de alune, acid citric, poliricinoleat de poliglicerină.

–  numai la una din patru mărci de crema tartinabilă de alune de pădure și cacao NU se folosește ulei de palmier. Uleiul de palmier supus temperaturilor ridicate eliberează esteri glicerici şi alte uleiuri şi grăsimi nocive care s-au dovedit cancerigene în studiile realizate pe animale de laborator. Totodată, uleiul de palmier este una dintre sursele vegetale bogate în grăsimi saturate(în procent de 50%) care nu sunt deloc benefice pentru sănătatea inimii şi cresc colesterolul.

–  una din două creme tartinabile de cacao cu alune conține arome, acest termen generic nu oferă informații cu privire la natura acestora.

–  una din 10 creme tartinabile de cacao cu alune conține aromă de alune.

–  cantitatea de grăsimi din cremele tartinabile variază între 28,2 grame și 63,4 grame per 100 grame produs.

–   cantitatea de zahăr din cremele tartinabile variază între 43,1 grame și 63,4 grame per 100 grame produs.

–  cantitatea de proteine din cremele tartinabile variază între 1,4 grame și 8,3 grame per 100 grame produs.

–  cantitatea de fibre din cremele tartinabile variază între 0,1grame și 3,7 grame per 100 grame produs.

–  valoarea energetică per 100 grame produs variază între 330 kcal și 572 kcal.

– cantitatea de alune de pădureCremă Tartinabilă din cremele tartinabile variază între 0,01 grame și 17 grame per 100 grame produs. La 4 din 10 creme tartinabile cantitatea de alune de pădure din compoziția acestora este mai mică de 5 grame per 100 grame produs.

– cantitatea de pudră de cacao cu conținut redus de grăsime variază între 3,4 grame și 9,8 grame per 100 grame produs.

– prețul unui borcan de cremă tartinabilă variază între 4,35 lei și 31,99 lei.

Rezoluţia Parlamentului European din 4 aprilie 2017Cremă Tartinabilă referitoare la uleiul de palmier și defrișarea pădurilor tropicale (2016/2222(INI) atrage atenția Comisiei Europene cu privire la următoarele aspecte: întrucât cererea de uleiuri vegetale în general va crește, se remarcă faptul că 73 % din despăduririle realizate la nivel mondial sunt cauzate de defrișarea terenurilor pentru produse agricole de bază, iar 40 % din toate despăduririle sunt cauzate de conversia la plantații de monoculturi de palmier la scară largă, iar, potrivit estimărilor, cererea de ulei de palmier se va dubla până în 2050. Parlamentul European reamintește Comisiei Europene că Malaysia și Indonezia sunt principalii producători de ulei de palmier, cu o producție estimată de 85-90 % din producția mondială. Din anii ’70 până acum, 90 % din creșterea producției de palmieri pentru ulei este concentrată în Indonezia și Malaysia. Parlamentul European reamintește Comisiei Europene că uleiul de palmier reprezintă aproximativ 40 % din comerțul mondial cu toate uleiurile vegetale și că Uniunea Europeană, cu aproximativ 7 milioane de tone pe an, este al doilea importator la nivel mondial.

„Crema tartinabilă de cacao cu alune de pădure este un produs care se folosește în bucătăria oricărui restaurant în meniul căruia există clătite, dar la fel de mult este folosită și de către părinți la prepararea unor prăjituri/torturi sau clătite. Din păcate, majoritatea producătorilor  folosesc în compoziția acestui produs cantități insignifiante de alune de pădure, de la 0,01% până la 5%, respectiv de pudră de cacao, între 3,4% și 5%, restul compoziției fiind reprezentată de zahăr, 12 lingurițe la 100 grame, ulei de palmier, acid citric, amidon de grâu, arome și alte extracte sub formă de pulberi. Le recomand consumatorilor atunci când cumpără acest produs să nu cadă în capcana prețurilor mici, a denumirilor și imaginilor cu alune de pădure, și să aleagă doar creme tartinabile Bio, în compoziția cărora nu există ulei de palmier, iar toate celelalte ingrediente provin din agricultura ecologică.” Conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedinte APC

Lapte ecologic de capră îmbunătăţit cu E 331!

Lapte Ecologic

Asociația Pro Consumatori (APC), organizație de utilitate publică cu o activitate neîntreruptă de peste 31 de ani în domeniul apărării drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor, a lansat pe 24 ianuarie anul curent Campania naţională de informare şi educare a consumatorilor „Atenție la etichetă!”, cu scopul de a atrage atenţia consumatorilor cu privire la importanţa înţelegerii informaţiilor menţionate de producătorii de produse alimentare pe etichetele acestora.

Experţii APC au realizat o analiză a laptelui de capră comercializat în magazinele marilor rețele comerciale pentru a demonta mitul cu privire la faptul că alimentele ecologice nu conţin aditivi alimentari. Din păcate, s-au găsit doar două mărci de lapte de capră, una națională (Olympus), iar cealaltă adusă din Germania.

Capra (numită de români „vaca săracului“) a fostLapte Ecologic dintotdeauna apreciată pentru avantajele pe care le oferă mai ales celor fără posibilități materiale consistente. Este un animal social, deși se adaptează și situației de una singură, este nepretențioasă la hrană, productivă (dă cel puțin un litru de lapte pe zi timp de peste 200 de zile pe an; rasele de lapte dau cel puțin doi litri de lapte zilnic), fată cel puțin un ied la începutul primăverii încă din al doilea an de viață, este rezistentă la boli, dă și fibre textile (mai puțin decât oaia, dar bine apreciate). Trăiește în medie circa 15 ani, apoi poate fi sacrificată oferind o carne de bună calitate. Emulsionarea laptelui de capră este superioară, grăsimea din lapte rămânând o perioadă mai lungă de timp sub formă de globule mici decât în laptele de vacă. Se apreciază că laptele de capră nu trebuie omogenizat (tratament de uniformizare dimensională prin micșorare a particulelor de grăsime). Din mai multe puncte de vedere, laptele de capră este mai apropiat de laptele de mamă decât laptele de vacă, ceea ce a determinat în rândul mamelor concepția largă că este mai potrivit pentru consumul de către copii. Caprele sunt ființe mobile, curioase și călătoare, hrănindu-se din părți superioare ale plantelor (muguri, boboci de floare și flori, lăstari), situație care se reflectă în valoarea biologică superioară a laptelui lor. Acest considerent alimentează opinii entuziaste ale unor consumatori și specialiști care găsesc în laptele de capră cheia unor vindecări miraculoase, sau materie primă neîntrecută pentru cosmetice fel de fel, sau ingredientul minune de la micul dejun care asigură o sănătate de invidiat, tinerețe fără bătrânețe etc.

„Laptele de capră este relativ apropiat de compoziția laptelui de mamă (având totuși mai multe proteine și fiind mai puțin dulce decât laptele de mamă, dar având grăsime cam la fel: 3,8% laptele de capră, 4,0% laptele de mamă). Laptele de capră are mai puțin colesterol decât laptele de vacă. Mulți consumatori au remarcat că laptele de capră prezintă o digestibilitate mai bună decât laptele de vacă, fără stres metabolic, iar produsele din lapte de capră ar fi mai bine tolerate de corpul omenesc. Multe opinii se dispută pe tema adecvării laptelui de capră nemodificat ca hrană pentru sugari. Dintre adversarii ideii de a folosi lapte de capră pentru sugari se remarcă observația că lipsa acidului folic din laptele de capră (dar existent în laptele de mamă) generează probleme pentru copiii privați de suptul la sân. Se poate concluziona cu deplin temei că ființa umană beneficiază de certe avantaje ale hrănirii cu lapte de capră (mai ales dacă animalele trăiesc și în libertate, hrănindu-se natural), cu condiția să se bucure la începutul vieții de porția de lapte de mamă.„Prof. univ. dr. Ion Schileru, ASE Bucureşti.

 

 

“Firesc ar fi ca produsele ecologice să nu conțină aditivi alimentari, însa realitatea este cu totul alta. Cel mai bun lapte de capră atât din punct de vedere organoleptic, dar şi din punct de vedere al nutrienţilor continuţi şi al beneficiilor aduse organismului este laptele de capră nestandardizat, cel care nu a fost prelucrat prin extragerea unui procent de grăsime din compoziția acestuia. Din păcate, 99% dintre cei care consumă frecvent lapte de capră nu ştiu să facă diferenţa, pe baza informaţiilor trecute pe etichetă, între un lapte standardizat şi unul nestandardizat, aşa cum îl dă capra.” Conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedinte APC.

Preţul piperat al apei potabile în unele localități din România!

Preţul piperat al apei potabile

Cea mai scumpă apă din țară, 5,69 lei/mc, furnizată în sistem centralizat de către un operator regional o plătesc consumatorii din Vaslui!

Cea mai ieftină apă din țară, 3,70 lei/mc, furnizată în sistem centralizat de către un operator regional o plătesc consumatorii din Sibiu!

Bucureștenii plătesc la Apa Nova 3,93 lei pentru un metru cub de apă potabilă!

Ploieștenii plătesc la Apa Nova 3,17 lei pentru un metru cub de apă potabilă!

Numai 7 din 10 gospodării din România  beneficiază de serviciul centralizat de alimentare cu apă!

Numai una din două gospodării din România beneficiază de serviciul centralizat de canalizare!

În ultimii 20 de ani România a cheltuit 7 miliarde euro pentru infrastructura de apă și canalizare!

România trebuie să mai investească 24,5 miliarde de euro în infrastructura de apă și canalizare pentru a atinge standardele europene!

România va reuși abia în următorii 30 de ani să atingă standardele europene în materie de alimentare cu apă și canalizare pentru toată populația țării!

Asociația Pro Consumatori, singura organizație de utilitate publică, singura organizație de consumatori din România membră a Organizatiei Europene a Consumatorilor (BEUC), singura organizație din România membră în The Transatlantic Consumer Dialogue (TACD), cu o activitate de peste 31 de ani în domeniul apărării drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor, de Ziua mondială a apei trage un semnal de alarmă cu privire la tarifele exagerate la apă potabilă percepute consumatorilor în localitățile conectate la operatorii regionali.

În prezent, alimentarea cu apă a populației României se realizează de 43 operatori regionali, 2 operatori cu capital mixt (public și privat) – Apa Nova București și Apa Nova Ploiești, respectiv 900 de operatori mici organizați la nivelul primăriilor care nu au dorit să cedeze alimentarea cu apă către consiliul județean, fapt care a făcut posibil existența unor tarife situate la jumatatea celor practicate de operatorii regionali.

Serviciul de alimentare cu apă a populației României este asigurat pentru aproximativ jumătate din populația țării de către cei 43 de operatori regionali care s-au înființat ca și companii de apă pe acțiuni în urma asocierii dintre Consiliile județene și unele primării din județele respective, fără a fi consultați cetățenii printr-un referendum local.  În aceste companii, consiliile județene dețin capitalul majoritar, deci au ultimul cuvânt de spus în ceea ce privește stabilirea tarifelor la apă și apă uzată și nu numai.  Acești operatori regionali de furnizare a serviciului de apă potabilă și apă uzată, îi regăsiți în 12 județe sub denumirea de compania de apă, iar în celelalte județe sub alte denumiri. Aceștia s-au înființat în cadrul Programului Operațional Sectorial Mediu, derulat în perioada 2007-2015.

“Prețul apei furnizate de operatorii regionali este unul piperat raportat la puterea de cumpărare medie a consumatorului român, cei mai afectați fiind consumatorii din mediul rural unde nivelul de trai este cel mai scăzut comparativ cu cel înregistrat în regiunile rurale din celelalte țări membre ale Uniunii Europene. Asocierile realizate în vederea constituirii acelor operatori regionali  între consiliile județene și o parte a primăriilor din zonele rurale din județele respective, în scopul furnizării în sistem centralizat a apei potabile și realizării unui sistem de canalizare nu au condus la realizarea unor beneficii pentru consumatorii arondați operatorilor respectivi, în special pentru cei din mediul rural, din cauza managementului deficitar realizat de persoane numite în funcții de conducere/coordonare a activităților aferente managementului apei pe baza unor criterii politice, nicidecum profesionale.” Conf. univ. dr.  Costel Stanciu, președinte APC

Bijuterii

Tot ce trebuie să ştiti despre bijuterii – contrafaceri şi riscuri pentru sănătate!

Bijuterii

Bijuteriile sunt obiecte de podoabă realizate din materiale deosebite și cu funcții numeroase – etalare socială (putere, familie de vază), evidențiere a bogăției, înfrumusețare personală, apartenență la un grup, semnificații magice și religioase etc. Poate încă din vechime au fost cunoscute și efecte misterioase ale purtării unor bijuterii, fapt (re)descoperit în vremurile mai apropiate ca virtuți pentru sănătate, așa cum este cazul bijuteriilor din argint, considerate protectoare împotriva unor riscuri pentru sănătate (infecții, boli degenerative).

O tradiție multimilenară arată că materialele de confecție a bijuteriilor au fost mai totdeauna metale nobile, pietre prețioase, materiale rare și scumpe; experiența recentă a lumii (revoluția industrială și etapa contemporană) au arătat că bijuteriile se fac pe scară largă și din materiale comune (diverse metale  – feroase și neferoase, roci, sticlă, materiale plastice). Metalele nobile au rămas constant pe lista materialului de bază folosit în producerea de bijuterii; în ultimul secol, în ciuda aducerii în lista materiilor prime pentru bijuterii și a altor materiale (lemn exotic, sticlă, materiale plastice etc.), aurul, platina și argintul rămânând materialele cel mai bine apreciate și mai valoroase pentru bijuterii.

De altfel, cu zeci de mii de ani în urmă, ființele umane și-au pus în jurul gâtului, pe cap, în jurul membrelor corpului șiraguri de scoici, dinți de animale, oase, perle etc., ceea ce dovedește că și în această privință omenirea reface cicluri comportamentale. Mai mult, societatea modernă, în neostoita nevoie de altceva, a extins aria de împodobire și expunere a podoabelor, adăugând în acest scop nu doar toată suprafața corporală, ci și cavitățile corpului – gura și organele genitale.

Metalele folosite în producerea de bijuterii se cuprind în trei categorii:  metale de bază (în care se cuprind aliajele feroase – oțel inox și metale neferoase: cupru, plumb, nichel, staniu, aluminiu, zinc; metale prețioase, care includ: aur, argint, platină și paladiu; metale nobile, grație proprietăților de excepție (dintre care unele sunt, de asemenea, prețioase), care includ: argint, aur, osmiu, iridiu și rodiu. O listă (în ordine alfabetică) a metalelor  folosite pentru bijuterii cuprinde: argint, aur, cadmiu, cobalt, cupru, iridiu, mangan, molibden, nichel, osmiu, platină și platinoide, plumb, tantal, tungssten (wolfram), ytriu, zinc. Principalele caracteristici și riscuri specifice fiecărui metal folosit în bijuterii se prezintă în continuare.

  • Argintul este un metal alb-gălbui strălucitor, specific, greu (10,49), prețios  și nobil. Este  cunoscut dse circa 7 milenii. Este stabil în oxigen și apă, dar sub acțiunea compușilor de sulf din aer se închide la culoare formând la suprafață un strat de sulfură neagră. Argintul este germicid, adică ucide bacteriile și alte organisme inferioare. Este foarte maleabil (se poate trage în foi de 150 de ori mai subțiri decât hârtia de scrtis) și ductil (dintr-un gram de argint se poate trage un fir de 250 de metri). Între utilizările argintului se regăsesc: fabricarea de monedă, realizarea de echipament menajer – „argintărie“, bijuteriile, stomatologia, fabricarea de oglinzi, filtrele germicide (care ucid microbii), electronică și conectică etc. Pe piața articolelor decorative, inclusiv a bijuteriilor, s-au consacrat unele aliaje fără argint, în general compuse din cupru, zinc, nichel, staniu etc.,  care prezintă asemănări cu argintul; mai cunoscute sunt cele numite: argint german, argintul de nichel, alpaca. Argintul nu este toxic pentru oameni, dar majoritatea sărurilor de argint sunt toxice. Expunerea la argint (metal și compușii solubili) trebuie să fie limitată, pentru a preveni acumularea în țesuturi și instalarea argiriei, afecțiune care se caracterizează printr-o pigmentare cenușie a pielii și a membranelor mucoase care căptușesc cavitățile corpului.
  • Aurul este un metal galben, foarte greu (19,30), foarte moale, foarte maleabil și foarte ductil, nobil și prețios. Este aociat puterii, bogăției, grandorii. De mii de ani este căutat, plătit scump ori luat prin jaf și violență. Are proprietăți care îl fac extrem de apreciat de cei puternici, dar are și caracteristici care îl fac deosebit de căutat în tehnică. Fiind prea moale, nu este avantajos să fie folosit în bijuterii ca atare, ci în forma aliajelor cu argint, platină, cupru și alte metale, aliaje care au la rândul lor proprietăți deosebite, foarte valoroase. „Aurul galben“ este un aliaj din aur, argint, cupru și zinc; „aurul roz“ este un aliaj de aur și cupru, iar „aurul alb“ este un aliaj din aur și argint sau mangan, platină ori paladiu.
  • Cadmiul este metal alb-albăstrui strălucitor suficient de moale pentru a putea fi tăiat cu un cuțit. Cadmiul este utilizat în aliaje cu puncte de topire scăzute și în mare măsură pentru galvanizare (oțel, cupru), fiind rezistent la coroziune. Între numeroasele sale utilizări se înscriu: bijuteriile, gravura etc. Cadmiul și compușii săi sunt toxici (poate produce iritații pulmonare grave dacă sunt inhalați vapori; expunerea în timp îndelungat poate produce și afectarea rinichilor). De asemenea, cadmiul este clasificat ca nociv, dacă este în contact cu pielea.
  • Cobaltul este metal alb-argintiu; oxizii săi sunt folosiți la obținerea unor emailuri albastre (albastru de cobalt) pentru ceramică și la colorarea sticlei în albastru.
  • Cuprul (numit și aramă) este un metal de culoare maron-roșie-aurie, irizantă, cu patină verde după expunere la aer, ductil și maleabil.  Este considerat a fi unul dintre primele metale utilizate de oameni (are peste 10 milenii de utilizare dovedită), pentru decorațiuni, producerea de unelte etc.
  • Fierul este un metal de culoare gri, lucios, moale, nepotrivit pentru utilizare în stare pură; adăugarea unui conținut mic de carbon (max. 1,7 %) îl transformă în oțel, material care este de sute de ori mai rezistent și care constituie metalul de bază în nenumăratele utilizări. Bijuteriile din oțel inoxidabil seamănă cu bijuteriile din argint, dar prețul este mai avantajos. Oțelul inoxidabil este mai dur decât argintul, astfel încât bijuteriile din oțel nu se zgârie ușor, nu ruginesc și nu-și schimbă culoarea. Oțelul inoxidabil 316L este cel mai bun aliaj pentru realizarea bijuteriilor, deși nu este la fel de dur ca titanul sau tungstenul. Însă spre deosebire de aur și argint, nu necesită mai deloc întreținere, curățare sau îngrijire. Oțelul inoxidabil este hipoalergenic și astfel este potrivit pentru acele persoane care au alergie la argint. Sunt mai puțin alergice decât bijuteriile realizate din alte metale dar s-ar putea să conțină aditivi din nichel sau sulf. Când se merge la spa, dacă apa termală conține sulf, este necesară coaterea bijuteriilor din oțel.
  • Iridiul este un metal de culoare argintie, cu o ușoară tentă gălbuie, foarte greu (22,60) . Este metalul cel mai rezistent la coroziune nefiind atacat de acizi sau apă regală (apa regală (aqua regia, lat.) este un amestec acid coroziv de culoare roșie sau galbenă, format din acid azotic concentrat (HNO3) și acid clorhidric concentrat (HCl), într-un raport volumic 1:3. Este unul dintre puținii reactivi care dizolvă aurul și platina. Este numită apă regală deoarece poate dizolva așa numitele „metale nobile“, cu toate că iridiul, osmiul, tantalul și alte metale rezistă acestui amestec), dar este atacat de săruri topite, inclusiv NaCl. Este utilizat pentru întărirea platinei; are aplicații și în industria bijuteriilor.
  • Manganul este un metal gri-alb, dur și casant. Între alte utilizări, se folosește în industria sticlei ca agent decolorant pentru sticla colorată în verde din cauza impurităților de fier din nisip (în domeniu este numit „săpunul sticlei“), dar imprimă sticlei și o culoare de ametist (mineral de culoare roz-violet), fiind agentul colorant al ametistului natural. Expunerea la mangan este toxică în cantități mai mari.
  • Molibdenul este un metal alb-argintiu, foarte dur, dar este mai moale și mai ductil decât tungstenul.
  • Nichelul este un metal alb argintiu cu mare capacitate de lustruire. Nichelul este dur, ductil, maleabil și feromagnetic. Se folosește mult pentru aliaje inoxidabile (oțel inox), folosite și pentru monede, bijuterii etc.. Adăugat în sticlă, îi conferă culoare verde. Nichelul (și unii compuși ai săi) constituie sensibilizanți puternici și pot cauza reacții alergice dacă sunt prezenți în articole care vin în contact direct și prelungit cu pielea. Expunerea la nichel este limitată riguros în mediile profesionale).  În 2008, nichelul a fost declarat alergenul de contact al anului de către Societatea Americană pentru Dermatita de Contact.
  • Osmiul (numele provine din cuvântul grecesc osme, miros; osmiul emite un miros neplăcut) este un metal alb-albastru-cenușiu, extrem de greu (22,57), folosit în aliaje cu alte platinoide. Metalul și compușii săi sunt foarte toxici.
  • Platina și Platinum Group Metals (PGM). Metalele din grupul platinei (PGM) sunt șase elemente metalice de tranziție care sunt similare din punct de vedere chimic și fizic. Între PGM-uri sunt cele mai dense elemente metalice cunoscute. Sunt împărțite în subgrupuri: elementele din grupul iridiu (IPGE – osmiu, iradiu și ruteniu) și elementele din grupul paladiu (PPGE – rodiu, platină și paladiu). Platina este metal nobil de culoare gri-alb, dur, maleabil, ductil și prețios, rezistent la coroziune. Se utilizează în confecționarea bijuteriilor (îndeosebi verighete), ca atare sau aliată cu aur (așanumitul „aur alb“), în producerea de instrumente muzicale, în echipamente de laborator, în medicină (dentistică și proteze diverse în chirurgie, fiind netoxică și stabilă); în ultimele decenii este mult folosită în producerea de catalizatoare auto.
  • Plumbul este un metal moale, de culoare argintiu-albăstruie în stare topită, albăstruie în tăietură proapătă, care devine gri după expunere la aer; are densitate mare (11,36) și punct de topire scăzut. Între străvechile și numeroasele utilizări (acoperișuri durabile, muniție, aliaje pentru lipiri moi, element de aditivare a benzinei, electronică, vopselărie), figurează și domeniul jucăriilor și bijuteriilor (mai ales ca element de falsificare, pentru îngreunare). Sticla cu plumb (până la 36%) capătă proprietăți optice valoroase, constituind grupul cristalului și al sticlei optice. Plumbul este periculos pentru sănătate: intoxicația cu plumb se numește saturnism (instalat ca boală profesională ori în urma ingerării – folosirii excesive a recipientelor din cristal și a celor glazurate cu compoziții care conțin plumb). Saturnismul generează anemie, colorează palid-cenușiu pielea, induce tremurături ale mâinilor, apatie, astenie, greață, dureri abdominale, mialgii etc.
  • Tantalul este un metal gri-albăstrui, foarte greu (16,69). Deoarece rezistă la atacul fluidelor corporale și nu este iritant, tantalul este utilizat pe scară largă la fabricarea instrumentelor chirurgicale și a implanturilor; are chiar capacitatea de a forma o legătură directă cu țesutul dur. Mai este folosit ca element de aliere cu metale prețioase, cu aplicații în domenii variate, inclusiv bijuterii. Oamenii pot suporta expunerea la tantal la locul de muncă prin respirare, contactul cu pielea sau contactul cu ochii, dacă expunerea este de 5 mg / m3 pe o zi de lucru de 8 ore sau o expunere limită pe termen scurt de 10 mg / m3. La niveluri de 2500 mg / m3, tantalul este imediat periculos pentru viață și sănătate.
  • Tungstenul / Wolframul este un element rar, considerat inițial ca fiind inert și doar puțin toxic pentru oameni; acum se știe că inhalarea prafului de tungsten, contactul cu pielea sau ingestia pot provoca cancer și alte efecte negative asupra sănătății.
  • Ytriul este un pământ rar de culoare metalic-argintie. Granatul de ytriu are o duritate mare (8,5 Mohs) și e folosit ca piatră prețioasă în bijuterii (diamant fals).
  • Zincul este un metal gri-alb-albastru. Este folosit pentru numeroase aliaje: alamă, bronz, nichel argintiu, aliaje de lipire, argint German etc.. Zincul este utilizat pentru realizarea pieselor turnate sub presiune pentru a fi utilizate în industria electrică, auto și hardware. Aliajul Prestal, format din 78% zinc și 22% aluminiu, este aproape la fel de puternic ca oțelul, dar prezintă superplasticitate. Zincul este utilizat pentru galvanizarea altor metale pentru a preveni coroziunea. Zincul nu e considerat toxic, dar la inhalarea oxidului de zinc apare o tulburare cunoscută sub numele de „tremurat de zinc”.

Alergia la metale este o reacție de hipersensibilitate a corpului uman la metale sau compuși ai metalelor. Metalele folosite din vechime la realizarea bijuteriilor au trecut proba timpului în mileniile de itilizare. Metalele descoperite mai recent și introduse în articolele de podoabă (fermoare, catarame, rame  de ochelari, laptopuri și computere, piercinguri) și bijuterii sunt în faza de testare socială, prilej cu care li se descoperă efecte nedorite, mai lente sau mai rapide, asupra celor ce le manevrează și folosesc. Deja s-a acumulat cunoaștere suficientă pentru a face o listă a metalelor producătoare sau suspectate că produc alergii.

Actual, cel mai temut metal din acest punct de vedere este nichelul, față de care peste 15% dintre femei și 3% dintre bărbați dezvoltă alergii. Cobaltul și cromul dezvoltă alergii la un segment de populație mai redus (circa 2,5-3%). Literatura medicală a consemnat și alte metale care dezvoltă alergii, între care: zincul, paladiul, chiar și aurul.

Persoanele alergice dezvoltă dermatită alergică dacă vin în contact cu bijuterii din astfel de metale sau alte articole care le conțin (monezi, chei, telefoane etc.). Sensibilitatea la metale se poate dezvolta treptat (ca urmare a conactului prelungit sau repetat), dar poate fi și moștenită. Reacția alergică se poate manifesta chiar în ziua contactului cu metalul alergen și ori de câte ori se repetă contactul în perioada următoare. La locul de contact, sau în alte părți ale corpului, apar: tegument uscat, început de arsură, roșeață, prurit sever, erupții sau eczeme tegumentare.

Alergia la nichel reprezintă una din cele mai obișnuite cauze de dermatită alergică de contact; se manifestă prin eczeme declanșate de contactul tegumentar cu acest metal care, în mod normal, este inofensiv. Asocierea este curentă cu practica de „body piercing”; de asemenea, nichelul se găsește în multe articole de rutină – monezi, încuietori de lănțișoare sau de curele de ceas, fermoare și capse, rame de ochelari. Pe lângă manifestările tipice dermatitelor metalogene, poate să apară și hipersudo-rația, care agravează simptomele. Tratamentul ameliorează manifestările clinice, însă expunerea la nichel trebuie evitată permanent.

Expunerea la cobalt se petrece majoritar în mediile profesionale (industrii în care se lucrează cu cobalt) sau prin utilizarea unor obiecte personale ori de uz casnic (butoane, nasturi, fermoare, accesorii vestimentare, vopsea de par, vase decorate cu pigment albastru cobalt, creioane si acuarele cu acest pigment etc). Alergia la cobalt include dermatita de contact și eruptii eritematoase.

Expunerea la crom poate cauza dermatită alergică de contact și ulcerații nedureroase, acoperite de cruste.

Principalele manifestări ale alergiei la paladiu sunt: dermatita de contact (pe mâini sau alte suprafețe ale corpului), erupții de tip lichen plan, stomatită, arsuri la nivelul cavității bucale. Pacienții cu alergie la paladiu prezintă și alergie la nichel.

Principalele surse de expunere la mercur anorganic o reprezintă pigmenții pentru tatuaj, amalgamurile dentare, soluțiile pentru lentile de contact, medicamentele topice (în special soluții nazale și oftalmice). Pacienții prezintă eczeme, greață, vărsături, artralgii, cefalee, stare de rău.

Au fost descrise cazuri rare de dermatită de contact cauzate de inele de platină.

Pentru persoanele alergice la metale sunt recomandate bijuteriile din tungsten sau titan.

Nu numai metalele pot fi periculoase, ci și multe minerale, în rândul cărora se află și pietre utilizate în producerea de bijuterii. Se disting două categorii de minerale periculoase: minerale toxice și minerale radioactive.

Mineralele toxice pot fi periculoase prin ingerare sau inhalare. Cele mai periculoase (toxice chiar și numai prin inhalare) sunt arsenicul, realgarul, auripigmentul. Altele sunt toxice doar prin ingerare: arsenopirita, whiterit, malachit, azurit, calcantit. Parte din aceste minerale sunt deosebit de aspectuoase, fiind tentante pentru a fi valorificate ca bijuterii. Doar realgarul (sulfură de arsenic), un mineral rosu superb, extrem de toxic, poate fi decelat prin mirosul specific (de usturoi).

Mineralele radioactive sunt cu atât mai periculoase cu cât radioactivitatea lor este imposibil de  perceput de către om. Cele mai cunoscute minerale radioactive sunt: uraninit, davidit, carnotit, torbernit si metatorbernit, thorit, autunit si metautinit. Purtarea unei bijuterii care conține  părți radioactive constituie un pericol teribil, iar astfel de întâmplări nu sunt puține: în deceniile trecute, niște răufăcători din America latină au pătruns într-un spital părăsit și au sustras o componentă deosebit de aspectuoasă dintr-un aparat abandonat din care au confecționat inele (verighete) pe care le-au comercializat. Cum unii membrii ai familiilor infractorilor s-au îmbolnăvit subit și chiar au murit, cercetările autorităților au constatat că materialul sustras era un metal radioactiv. S-a constatat că și bijuteriile cloazonate conțin materiale radioactive.

O problematică gravă a fost generată de apariția în lumea bijuteriilor a unor pietre prețioase și semiprețioase cu caracteristici estetice mult superioare pietrelor obișnuite, ca urmare a supunerii pietrelor respective la iradiere în reactoare nucleare. Chiar și tratarea unor pietre cu raze X asigură obținerea unui spor major de valoare estetică. Pietrele supuse acestor tratamente devin radioactive. Tot mai mulți consumatori au devenit conștienți și temători față de aceste pericole.

Nu în ultimul rând, utilizatorii de bijuterii se tem de riscuri de natură economică. Achiziția unei bijuterii poate aduce, pe lângă pericole pentru viață și sănătate, pagube economice  generate de achiziții neconforme, ca urmare a înșelării sub diverse forme. O primă cale de prevenire a unor astfel de surprize neplăcute o reprezintă acumularea de cunoștințe despre bijuterii (materiale și tehnici  specifice domeniului), dar și cunoaștera marcajelor practicate în domeniul bijuteriilor din metale nobile (aur, argint. platinoide). Trebuie știut însă că marcarea poate fi falsă, tot așa cum bijuterii din metale nobile pot fi lipsite de marcare. Marcarea conține concentrat informații despre conținutul de aur sau de argint din aliajul bijuteriei, numit și titlul aliajului. Cele mai multe bijuterii din aur se fac din aliaj de 585 ‰ aur (sau 14 k (carate – termenul carat vine din limbile orientale, unde carob înseamnă roșcov (Ceratonia siliqua). Semințele din păstaia de roșcov au proprietatea că își mențin mult timp masa lor constantă și erau folosite ca etalon pentru cântărirea pietrelor prețioase. Și azi, caratul ( notat ct) este unitatea de masă pentru pietrele prețioase, având valoarea acceptată de aproape 0,2 g (cât cântărește o semință de roșcov / carob). Termenul carat (notat k sau K) se folosește și pentru exprimarea conținutul de aur din aliajele aurului: aurul fără elemente de aliere (aur cu „titlul 999“) este aur de 24 k, cel care conține trei sferturi aur („aur de 18 k“) are titlul 750, adică 18/24 =  750 ‰.), diferența până la 1000 ‰ fiind reprezentată de cupru (și alte metale). Cel mai valoros aliaj pentru bijuterii este argintul sterling de 925 ‰. Bijuteriile placate au marcaje specifice: G.P. -gold plate-strat de aurfoarte subțire, de minimum jumătate de micron (micronul (μ) este un termen tehnic încă folosit pentru a exprima dimensiuni, 1 μ (corect μm, micrometru) = 1/1.000.000 m sau 1/1000 mm). Ex: notația 18K G.P. indică o acoperire cu aliaj de aur de 18 k; G.E.P.-gold electroplate-strat de aur aplicat prin proces electrolitic (stratul e și mai subțire, de minim 0,175 microni; H.G.E.-heavy gold electroplate- minim 2,5 microni aur; G.F. -gold filled- aur lipit / atașat de un metal mai ieftin.

Bijuteriile placate cu aur  sunt considerate bijuterii de calitate inferioară; excepție: bijuteriile „vermeil“ care au materialul de bază din argint. Pentru comercianți, toate bjuteriile placate cu aur sunt denumite incorect „bijuterii suflate cu aur“. Sunt mai multe categorii diferențiate după: metalul de bază; grosimea stratului, în microni; tehnica de aplicare a stratului. Cele mai ieftine au stratul de bază (corpul bijuteriei) din oțel sau cupru; stratul de aur este foarte subțire (aplicat prin procedee electrochimice), care se șterge destul de repede; nu sunt recomandate purtătorilor cu alergii la metalul de bază. Mai bune sunt bijuteriile confecționate din alamă la care stratul de aliaj de aur este de cel puțin  10 k (mai rezistent la uzură); riscul de alergii este încă mare. Sunt considerate superioare bijuteriile vermeil confecționate din argint 925; stratul de acoperire este aur de 14 sau chiar 24 k, grosimea stratului este de zeci de ori mai mare, deci mult mai rezistente la uzură (o perioadă de 10-30 ani) și mai valoroase. Metalul de bază ar trebui să fie indicat în certificatul de garanție, cel mai sigur este însă testul la un bijutier.

Între detaliile legate de marcare interesează și cele privind alte semne care trebuie să însoțească codul alfanumeric privind caracteristici ale bijuteriei (materialul de confecție, titlul etc.). Astfel, conform Ordinului nr. 206/2018 al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor stabilește că acest cod trebuie înscris într-un dreptunghi sau o elipsă.

Bijuterii“Societatea modernă a observat însă nu doar aspecte favorabile ale purtării de bijuterii, ci și potențiale pericole, iar în unele cazuri efecte grave certe, cauzate de proprietățile unor materiale ori efecte ale unor tehnologii de fabricare a bijuteriilor, pentru sănătatea purtătorilor. Atragerea în rândul listei de materiale folosite pentru bijuterii a unor materiale noi, necunoscute în trecut a prilejuit raportarea de cazuri medicale grave cauzate de purtarea unor bijuterii. În cadrul Uniunii Europene, unde funcționează un sistem de alertă rapidă pentru produse care creează probleme de sănătate / siguranță / securitate se elaborează rapoarte săptămânale pentru astfel de situații, în care se întâlnesc frecvent și cazuri ale unor bijuterii, clasate adesea la „Produse cu riscuri grave“. Este în general vorba de riscuri chimice prilejuite de purtarea unor bijuterii care conțin metale nocive la contactul cu pielea, pentru multe persoane. Cele mai incriminate materiale sunt unele metale, între care: mercurul, cadmiul, nichelul, cuprul, fierul etc. Aceste metale sunt încluse chiar în corpul bijuteriei: în aliaj sau chiar în cavități ale unor bijuterii mari din aur – cazul lanțurilor falsificate; de cele mai multe ori se găsesc în anumite componente ale unei bijuterii: talon, ecluză, plăcuța de identificare etc.Efecte nocive pot să apară și în situația în care materielele din bijuterii interacționează cu secrețiile corpului (transpirație) sau cu produse cosmetice adăugate pe piele; purtătorii trebuie să respecte recomandările și avertismentele producătorilor, dar să fie și grijulii cu propria sănătate, observând atent reacții neplăcute ale corpului la purtarea unei bijuterii în anumite contexte. Între aceste sfaturi și recomandări se regăsesc și cele privitoare la evitarea purtării neîntrerupte a bijuteriilor și a purtării acestora în condiții clar specificate: activități casnice, activități fizice etc. Jucăriile  – bijuterii comportă riscuri majore ca urmare a faptului că se adresează unor purtători cu discernământ neformat. Cele mai frecvente riscuri în aceste situații sunt legate de prezența plumbului, care poate conduce la situații disperate ale părinților, nevoiți să facă celor mici teste de sânge. Mai ales copiii mici, care duc la gură obiecte din jurul lor, sunt expuși riscului de contaminare cu plumb. O problematică deosebită a fost generată de bijuteriile dentare și cele fixate pe limbă, deoarece acestea sunt introduse în cavități ale corpului, unde intră în conflict cu mediul de protecție corporală (salivă, secreții diverse). Fac obiectul producției de bijuterii dentare și piercing lingual metale nobile (aur), diamante, dar și imitații (strasuri diverse), compozite pentru fixare pe dinte, mixuri pentru tatuaje dentare și alte asemenea produse, care sunt sigure la nivel declarativ, dar nu tot atât de sigure pentru persoane sensibile. Îndeosebi piercingul lingual poate provoca vătămarea nervului lingual, purtătorul riscând o parestezie (amorțeală, pierderea sensibilității), deteriorarea ireversibilă a dinților (slăbirea gingiilor, pierdere osoasă, fracturi dentare ș.a.).”Prof. univ. dr. Ion Schileru, ASE Bucureşti.

Bijuterii„Alegerea unei bijuterii pentru a fi oferită cu prilejul unor evenimente deosebite din viaţa noastră şi a familiei este o activitate care necesită cunoştinte temeinice despre metalele prețioase, despre aliajele folosite în confecţionarea acestora, despre riscurile pentru sănătate care pot să apară prin purtarea unei bijuterii contrafăcute. Bijuteriile sunt printre cele mai contrafăcute produse la nivel mondial, dar şi național, fapt ce ne îndreptăteşte să fim atenţi la o serie de aspecte ce definesc aceste produse. Achiziţia unei bijuterii este considerată şi o investiție datorită preţului ridicat al acesteia raportat la greutatea bijuteriei, acesta fiind încă un motiv în plus pentru a acorda o atenție deosebită procesului de achiziție.”conf. univ. dr. Costel Stanciu, Preşedinte APC