• Poezii

    Splendoare violet

    Splendoarea violet a amintirii de catifea Îmi mângâie ochii întunecați ai inimii, Care pășește timid prin lumea de cafea, Sorbind din aroma amară a patimii. Arșita nopții albe, clipa de altădată mi-o mistuie. Cenușa ei, pasul grăbit al vântului mi-o calcă. Parfumul violet în vis mă bântuie, Trezindu-mi glasul mut, în joacă. Amețitoare e mireasma gingașei flori Ce înflorește în primăvara trecută Prin codrul dorului care îmi dă fiori Și în care răsună iubirea cuibărită Printre petalele ce vorbesc în șoaptă. Splendoarea violet vraja și-o răspândește Peste marea speranței ce se gândește La valul de clipe ce vorbește Despre amintirea care, pe veci, ne unește.