Bate vântul schimbăriiMugurul durerii se preface în floarea vieții fără de lacrimiSimțirea pictează o iubire senină pe secunda ce surâdeSoarelui ce a nu a vrut să apună.În tăcerea drumului aparent fără de sfârșitPașii tăi calcă apăsat o cale necunoscută pașilor meiȘi trezesc în mine dorința care își strânge iluziile.Le pune în valiză și pleacă să se reculeagăÎntr-o lume în care anotimpurile își dau mânaLa masa clipelor nou născute ce-ndrăznesc să înfrunteClipele trecute și le șterg lacrimile cu palmele fierbințiAle unei reminescențe ce se roagă la altarul primei iubiriUcise cu pumnalul de cuvinte revoltate pe promiunea unui visUitat sub cerul nopții mut și aparent surd.Bate vântul schimbării, iubirea rămasă fără glasPrinde…