Irina-Cristina.ro

  • Acasa
  • Contact
  • Parteneri
  • Publicații
  • Vers de catifea
    • Recenzii
  • Conversații cu Viața
    • Recenzii
  • Acasa
  • Contact
  • Parteneri
  • Publicații
  • Vers de catifea
    • Recenzii
  • Conversații cu Viața
    • Recenzii

Cine sunt? Sunt Irina, un simplu om al cărui suflet a decis să-i vorbească. Și, când sufletul a început să-mi vorbească, l-am ascultat și i-am transformat gândurile în cuvinte. Altfel nu s-a putut, fiindcă am înțeles că doar așa pot să găsesc calea către fericire.

  • Recomandări

    Lucruri pentru copilul tău găseşti pe Nichiduta.ro

    august 1, 2016 /

    Venirea pe lume a unui copil este o binecuvântare. Copilul reprezintă în viaţa fiecărui om, o minune la care a contribuit şi el într-o anumită măsură. De aceea viitorii părinţi aşteaptă de fiecare dată cu mare emoţie momentul în care minunea lor va veni pe această lume. Până atunci însă, ei trebuie să se gândească la camera în care va sta cel mic. Este adevărat, au nouă luni la dispoziţie să facă acest lucru. Dar având în vedere că timpul zboară cu repeziciune, este mai bine să te gândeşti la toate din timp. Naşterea unui copil implică cumpărarea multor lucruri. În primul este nevoie de mobilă pentru camera bebeluşului. Pătuţul…

    citește mai mult
    Irina Cristina Țenu Niciun comentariu

    S-ar putea să-ți placă și

    Maniamall, mall-ul pasionaţilor de shopping

    iulie 17, 2016

    HolzerTehnic execută tâmplărie din lemn stratificat

    iunie 20, 2016
    Șosete Medicinale

    Șosete medicinale potrivite pentru diabetici. Ce trebuie să știi despre ele

    septembrie 30, 2021

Vrei să afli mai multe despre mine? Clic pe imagine!

Citește un fragment din carte!

Citește un fragment din carte!

Articole recente

  •  West Company, alegerea ta când vrei o cabină duș de calitate
  • Grapefruit-povestea fructului hibrid
  • Scurtă istorie despre cărți
  • Top 6 biblioteci renumite din lume în care mi-aș dori să intru 
  • Cum să-ți alegi rochia pentru Revelion în funcție de forma corpului

Cele mai apreciate articole

  • Conversație cu Viața despre Flăcări Gemene scrisă de Oana Stroe +2
  • Cum să deschizi un petshop +2
  • Curiozități | Ce NU știai despre mâncare +1
  • Tips&tricks despre alegerea unor șosete pentru femei +1
  • Produse Femme Luxe din nou la mine au sosit +1
  • Cele mai renumite salate din lume +1

Categorii

  • Curiozități
  • Fructul de miercuri
  • Gânduri
  • Gânduri despre cărți
  • Guest-Posts
  • La drum prin România
  • Lifestyle
  • Poezii
  • Recomandări
  • Reţete
  • Sfaturi
  • Sfaturi de frumusețe
  • Sfaturi despre fashion
  • Sfaturi despre fashion
  • Sfaturi despre sănătate
  • Sfaturi practice

Caută în arhivă

2023 ©Irina-Cristina.ro
Ashe Temă de WP Royal.