Adierea privirii tale încă umblă prin suflet, Aleargă bezmetică, se ascunde de neobosita clepsidră Ce vrea s-o cuprindă, s-o unească cu  Timpul, împreună să treacă, să se scurgă Precum nisipul auriu prin mâinile reci, Părăsite de atingerea iubirii. Adierea vicleană se unduiește și se pitește Prin adâncurile lipsite de lumina pasiunii. Timpul trece, o lasă să zacă, Nepăsător la deznodământul trist. Trupul fremătând în îmbrățișarea primăverii, Tace. Așteaptă zâmbind cerului azul, Să se ivească nu zorii, ci atingerea buzelor Calde. Ascultă țipătul păsărilor ce-și întind Aripile peste marea lipsită de zgomotul Valurilor ce-au amuțit de dor. Vântul nu mai adie, nu le mai mângâie, La viață să le readucă. Totul…