Umed
Trec ploi prin amurgul naiv. Zeița furtunii culege de pe nori Un gând senin fără motiv, Și picură în sufletul rănit albastre comori. Roua atinge pasul rătăcit. Păduri de dor urlă flămânde, E noapte, e lună vie, e vis zăpăcit De muzica cărărilor blânde.Strofa își șterge pleoapele ude De versuri de iubire mută. Zeul din zmeu se face că n-aude Cum pasul treptat gândul și-l strămută. Bate vântul creanga vieții. Se zbat secundele în craterul disperării, Ne pleacă clipele dulci ale tinereții Și ale iubirii din spatele trădării.
Spune-mi
Spune-mi că tăcerea Ce pe noi ne-a îmbrățișat, Când pe țărmul mării Ne plimbam în amurg, Cu stelele va vorbi, Calea fericirii să ne-o lumineze. Spune-mi că ale noastre suflete, Pereche vor fi mereu Pe drumul vieții Știute și neștiute. Spune-mi că dorul din inimile noastre Se va transforma în sete, Și, astfel, noi ne vom sorbi În fiecare clipă din priviri. Spune-mi… Doar spune-mi… O vorbă, Un gând, Un cuvânt dulce de iubire, Pe care să le scriu Cu penița inimii În cartea nemuritoare a sufletelor noastre.
