Inimă vândută
Iubirea s-ascunde prin cuiburi de gânduri, semințele apusului mi se plimbă prin vene, neliniștea pictează-n memorie săruturi din vremea de glorie a inimii vândute. Se scurg orele prin mine, în ploaie. Celulele trupului stârnesc războaie. Mi-atacă inimă ce tace, pierdută, de soartă se simte vândută. Norii prevestesc iar furtună, se prelinge din sufletul mut o lacrimă ce naște în țipăt de toamnă, un curcubeu de iubire lăsat ca amintire într-o inimă vândută.
Iubite, știi?
Se ofilește iubirea, iubite, știi? N-ai vrut licoare veșnică să-i fii. I-ai lăsat inima să cadă în abis Și sufletul să piardă și ultimul vis. Un strop de fericire ei i-ar trebui. De un sărut fierbinte, pe frunza verde-gălbui, Iubirea ar avea nevoie, la viață să revină, În inima ce răvnește una cu a ta să devină. Iubite, de ce în amintire tu te-ai prefăcut? De ce îmi bântui visele cuminți? În sufletu-mi durerea lăcaș și-a făcut, Nu ascultă de ale mele fierbinți rugăminți. Iubite, știi, peronul vieții e acum, pustiu. Doar zorii dimineții îl mai luminează. Salvare n-am putut să-i fiu, Mormânt îi e iubirii care se dă vitează.…
Ai plecat
Ai plecat și ți-ai lăsat iubirea în sufletul meu deschis inimii tale. N-ai zis nimic. Te-ai lepădat de ea, și ai plecat luând cu tine doar timpul și clipele sale. Poate nu știi, poate nu-ți pasă, Sufletul meu însă te-așteaptă să vii să-i dăruiești inima ta. Ai plecat și ți-ai lăsat, la colț de stradă, amintirea prin timp rătăcită. Te caută prin foșnet de frunze moarte, și încearcă să-nțeleagă ticăitul ceasului care-i trezește dragostea pribeagă. Ai plecat și ți-ai lăsat gândul printre cuvinte așezate pe o foaie de hârtie (de)vreme îngălbenită. Ai plecat și ți-ai lăsat umbra chipului pe frunza veșnic verde a sufletului meu. Ai plecat și ți-ai lăsat…
Splendoare violet
Splendoarea violet a amintirii de catifea Îmi mângâie ochii întunecați ai inimii, Care pășește timid prin lumea de cafea, Sorbind din aroma amară a patimii. Arșita nopții albe, clipa de altădată mi-o mistuie. Cenușa ei, pasul grăbit al vântului mi-o calcă. Parfumul violet în vis mă bântuie, Trezindu-mi glasul mut, în joacă. Amețitoare e mireasma gingașei flori Ce înflorește în primăvara trecută Prin codrul dorului care îmi dă fiori Și în care răsună iubirea cuibărită Printre petalele ce vorbesc în șoaptă. Splendoarea violet vraja și-o răspândește Peste marea speranței ce se gândește La valul de clipe ce vorbește Despre amintirea care, pe veci, ne unește.
Nu am uitat
Nu am uitat Cum soarta din întâmplare Pașii spre tine într-un vis de primăvară mi i-a purtat, Cum inima la harpă o serenadă mi-a cântat, Iar sufletul de fericire mi-a dansat. Nu am uitat Adierea caldă a vântului care ne-a învăluit iubirea mută Ce s-ascundea în sufletul trezit de iubirea surdă. Am tot strigat-o, dar nici că a putut s-audă. Nu am uitat Privirea caldă ce-mi tot spunea: Rămâi, rămâi…nu pleca… Dar soarta de mână m-a luat… Și am pășit printr-o ploaie de gânduri timide, La piept strângând amintirea ta. Nu am uitat… Nici amintirea nu a putut să uite… Și stă mereu în al meu suflet Pictând un tablou…
Mângâiere
Când zorii zilei îmi zâmbesc, Simt cum viața mă mângâie suav Cu noi clipe oferite în dar, Pe care le cuprind Cu sufletul deschis, Mereu pregătit Să-mbrățișeze clipa De dor nemărginit. Când sărutul amintirilor Mă atinge-n vis, Zbor, Mă înalț Spre zări infinite, Zâmbesc Și trăiesc Momentul regăsirii. Când tăcerea îmi mângâie Cuvintele ce dorm În sufletul singuratic și stingher, Îmi trezesc gândul Și-l rog să-mi picteze Chipul tău Din litere adunate Pe-un șevalet nemuritor. Când mângâierea caldă A nopților albe Îmi inundă inima De speranță Fără de sfârșit, Gândul pleacă tiptil În călătoria iubirii Al cărui final Nu-l știe.
