Irina Cristina Țenu Iubesc clipa aceea nebună
Din timpul acela bezmetic,
Iubesc a sa amintire bătrână
Ce nu vrea să fugă, să moară,
Să dispară de tot. Ea vrea
Să fie doar ea. Ea, acea ploaie nebună
Ce cade prin mine, în ropote,
Să asculte cu dor glasul tău
Din sufletul meu.
Iubesc ploaia ce picură frânturi de vise,
O privesc de la geam, e toată o furie,
E lacrima cerului ce ne plânge destinul
Ce și-a ferit cumva privirea de noi.
Iubesc visele acelea rătăcite prin mine
Și promisiunile acelea ce-au fost,
Iubesc clipa aceasta nebună ce vine
Și mă face să simt ce cândva am trăit,
Și mă face să mă-ntreb: Cu ce rost?
Iubesc clipa aceea nebună
Și ploaia cu ale sale frânturi de vise,
Și visele acelea rătăcite prin mine
Ce mă fac să mai simt, să mai sper
Că, dincolo de toate, soarele-i prezent
