Nu știu alții ce așteaptă, dar eu abia aștept să-mi împodobesc casa de Crăciun. Împodobirea sa îmi dă întotdeauna o stare de bine, mă face să uit de toate lucrurile apăsătoare din viața de zi cu zi. Și, având în vedere acest lucru, în fiecare an încerc să găsesc noi idei despre cum îmi pot împodobi casa. Când nu-mi vin mie ideile, le caut pe internet. Știu că aici le găsesc întotdeauna. Dacă și tu procedezi ca mine, am să-ți dau câteva idei interesante despre cum ți-ai putea amenaja casa de Crăciun în acest an.
Reține! Pentru ca lucrurile să meargă bine și să te poți bucura de ele cu calm și mult entuziasm, cel mai bine este să începi să le planifici cât mai curând posibil. Încă e prea devreme să împodobești bradul, dar este timpul să te gândești la decorațiunile pe care le vei folosi și alte detalii cu care să-ți umpli casa de Crăciun de magie.
Unele le poți face cu mâinile tale, pentru a da casei personalitate și un plus de originalitate. Dacă ai copii, le poți face chiar împreună cu cei mici. Ia în considerare acest lucru! Ce modalitate mai bună de a-i distra într-o după-amiază ploioasă de duminică?
Poți profita de recipiente și obiecte pe care le ai deja acasă, precum cutii de biscuiți, lumânări, hârtie, tăvi și recipiente din sticlă etc. Cu siguranță ai multe lucruri care pot fi folosite, cu care poți crea un decor fermecător.
Să-ți împodobești casa de Crăciun nu este dificil și nici nu trebuie să cheltuiești mulți bani. Ai nevoie doar de puțin timp și de multă inspirație.
Cum să-ți amenajezi casa de Crăciun-sfaturi utile
1. Alege o coroniță pentru ușa de la intrare în casă
Cel mai bun mod de a intra în atmosfera de Crăciun este să începi cu ușa de la intrare. O coroniță de Crăciun poate fi cea mai bună soluție. Alege coronițe cu cât mai multe detalii și rezultatul va fi foarte elegant. Eu, de exemplu, fiindcă stau la bloc, pun coronița pe holul de la intrare. Mi-e frică să o pun în exteriorul ușii (cineva ar putea să și-o însușească).
2. Împodobește fiecare colț al casei
M-am convins de câțiva ani că, de Crăciun, poți crea o atmosferă inedită în casă doar dacă împodobești fiecare colț al casei. Nu doar pe hol și în sufragerie trebuie să se simtă atmosfera de sărbătoare. Fiecare colț al casei merită să fie magic. Prin urmare, dacă ai casă cu etaj, poți împodobi balustrada cu o ghirlandă naturală, de care poți prinde niște șosete de Crăciun. Dacă stai la bloc, o poți pune de o parte și de a alta a tocului ușii de la sufragerie, unde sigur vei pune și bradul. Casa de Crăciun va arată perfect.
În dormitoare poți pune la geam ornamente luminoase sub formă de stea, fulg, om de zăpadă etc. De asemenea, poți prinde de perdea ghirlande luminoase.
3. Alege cu grijă bradul de Crăciun
Dacă îți dorești o casă de Crăciun cu adevărat magică, aceasta are nevoie de un brad care să corespundă așteptărilor. Indiferent ce brad alegi (natural sau artificial), important este ca acesta să fie frumos și potrivit spațiului de care dispui. În cazul în care spațiul în camera unde îl vei pune este redus, optează pentru unul mini. Dar dacă ai spațiu, nu te zgârci. Alege unul mare, impunător, nu vei regreta.
4. Personalizează globurile de Crăciun
Dacă te-ai săturat de globurile tale vechi, nu le arunca! Personalizează-le! Ia o bucată de material (de care ai în casă), dintr-o față de masă veche, o cămașă sau orice altă țesătură care nu-ți mai trebuie și înfășoară globurile în aceasta, prinzând capetele cu o fundă roșie. Împodobește-ți bradul cu ele și îi vei da un stil aparte. Casa de Crăciun va fi specială.
5. Pune sub brad cadouri multe
Pentru a pune în valoare bradul de Crăciun, sub el, așază cadourile într-un mod deosebit, adică în coșuri pline cu globuri originale. Poți include și o crenguță de brad, dacă preferi un aspect natural de Crăciun. De asemenea, poți personaliza cadourile pe care le pui în coșuri folosind crenguțe de brad sau diverse alte elemente decorative care ți se par interesante. Imaginația ta este limita.
6. Dă viață oglinzilor tale
Coronițele de Crăciun sunt opțiuni tipice pentru decorarea ușii, dar le poți pune oriunde dorești. Eu așa fac în fiecare an. De exemplu, le poți așeza pe oglindă, astfel încât să iasă în evidență. O coroniță din brad natural va arăta foarte bine pe o oglindă mare aurie, fie o poți decora cu globuri și fundițe colorate.
7. Împodobește masa de Crăciun
Dacă vrei ca și masa de Crăciun să fie protagonistă (chiar mai mult decât bradul), nu doar casa de Crăciun, reține următoarea idee. Îți poți face propria coroniță de Crăciun. Ai nevoie doar de o bază rotundă, de conuri de brad naturale, crenguțe de brad, fundițe, precum și de o lumânare pe care să o pui în mijloc. Apoi, o așezi pe masă.
De asemenea, simplu și rapid, fără să te complici, poți decora masa de Crăciun cu o ghirlandă naturală și niște globuri de Crăciun, cele mai frumoase pe care le ai. Completează aranjamentul cu niște suporturi elegante pentru lumânări. Simplu dar de efect. Masa va arăta superb în seara de Crăciun.
8. Scaunele merită și ele atenția ta
Dă scaunelor tale un farmec aparte cu ornamente personalizate. Alege câteva globuri elegante, combină-le cu altele din conuri de brad, apoi prinde-le pe toate de o fundă mare și atârnă-le de scaun. Vor da un plus de farmec sufrageriei.
Sărbători fericite îți doresc! Și spor la împodobit casa de Crăciun!