Cărțile mele

Un cititor trăieşte o mie de vieţi. Cel care nu citeşte niciodată trăieşte una singură.

– George Martin

Puzzle

Omule, te provoc la un joc. Rezolvă acest puzzle, află cine și ce sunt. Crede-mă, dacă faci asta, voi trăi veșnic datorită ție. Îți spun și cum. În fiecare poveste pe care o vei citi, vei descoperi piese care îți vor permite să rezolvi puzzle-ul care îți va dezvălui identitatea mea, iar pe mine mă va ajuta să mă bucur, în felul meu, de nemurire. Ce spui, răspunzi provocării?
Îmi doresc nespus să faci acest lucru și sper să ți facă plăcere să te joci cu privirea printre cuvinte, în căutarea pieselor necesare descifrării identității mele. Lectură plăcută să ai!

Anul apariției: 2023

Conversații cu viața

Pentru el însuși un mister, Omul a dorit dintotdeauna să-și afle propriul rost pe Pământ, iar teoriile și interpretările abundă în toate culturile. Antropomorfismul, o metodă facilă de a crea o identitate conceptelor, ilustrează dorința oamenilor de a afla răspunsuri, dacă nu la întrebările fundamentale, cel puțin la cele ce țin de realitatea imediată.
Într-un mod inedit, Irina-Cristina Țenu duce conceptul de antropomorfism un pas mai departe, personificând însăși Viața, provocând-o la un dialog cu cărțile pe masă: ce sunt eu, Omul, în raport cu tine? E suficient să exist pentru a trăi? „Ergo sum” al lui Descartes se aplică aprioric, odată cu apariția mea ca individ sau mai există ceva care mă definește dincolo de simpla existență?
Autoarea abordează axiologic fenomenul „Om”, iar dialogul devine o sumă de corolare care, citite și înțelese distinct, creionează imaginea apropiată de ideal a Omului conectat la propria Viață.

Anul apariției: 2021

Vers de catifea

Ce se întâmplă când versul, catifeaua și cafeaua se îmbină? Răspunsul se ascunde în volumul poetei Irina-Cristina Ţenu, un buchet de emoții, de versuri dansând în ploaie ori împrăștiate în sori de foc, unde verile ning fulgi de visuri, stabilind configurația propriului univers poetic.
Lirica ei duioasă se armonizează minunat cu grafica artistei Vali Antonescu și dă naștere unei cărți ca un glob de cristal pentru bradul de Crăciun.
„Vers de catifea” poartă parfumul tiparului, bucuria autoarei și atingerea desenului-emoție a graficii.

Anul apariției: 2020

Orizontul filosofic al relației dintre identitate și etnicitate

Trăim într-un timp care ne obligă mai mult ca oricând să ne revendicăm şi să ne exprimăm propria natură, propria cultură şi să milităm pentru o cultură a păcii şi toleranţei, renunţând astfel la tendinţa de a-i considera pe ceilalţi diferiţi.

Anul apariției: 2012