Dincolo de-a FI

Dincolo de-a FI
De undeva din depărtare 
se aude glasul răgușit al unui Dincolo de-a Fi
trezit de-a binelea din somnul de veci
de opinii ce nu-i înțeleg gândurile îndrăznețe
ce se scriu lent cu sufletul prefăcut în pix
pe asfaltul rece părăsit de pași.
Broboane reci se adună pe fruntea-i invizibilă,
trupul de lut îi tremură de nervi,
nu poate urca pe scena vieții
să-și spună sentimentele reprimate cândva,
doar și le scrie pe-o foaie cu chip de caldarâm,
așteptând să le observe cineva.
Ziua și noaptea se prind în dans
strângându-i gândurile între lumină și umbră
și disperarea născută din păreri disprețuitoare,
apărute la vederea mesajului lui Dincolo de-a FI
ce și-a deschis sufletul plin de iubire,
de dor, de amar, și l-a așezat în întregime
la vedere
pentru ca niște pași nepăsători să calce pe el,
strivindu-i opiniile, lacrimile, oful,
trezindu-i durerea renăscută din cenușă,
ucigându-i iarăși glasul.
Peste pământ s-a lăsat liniștea,
Dincolo de-a Fi meditează surâzând,
n-a murit, nu moare el când vor unii,
doar se retrage în casa tăcerii
să scrie cu litere de foc
jurnalul nemuririi.