Pariul

Se spune că alegerile în viață conturează, cum numai ele știu, chipul destinului. Greșit. Ele sunt la mâna sa, le joacă la pariuri după pofta inimii. Pe ale mele le-a jucat de atâtea ori. Ultima dată a pierdut tot, încât m-a determinat să-mi fac bagajul. Și tare mă doare, dar nu mă pot opune. Plec, trăgând după mine trolerul greu, plin cu amintiri ce mușcă din mine cu o poftă de nestăvilit. Destinul, ascuns în lacrimile ploii și privirea neagră de furie a cerului, zâmbește ironic, privindu-mă drept în ochi.

Nu înțeleg de ce este atât de crud cu mine și nici de ce se joacă cu alegerile mele după cum vrea. Dar nici nu are rost să caut explicații. Voi lua pleca, cu următorul tren. Pe acesta l-am pierdut. Îl văd cum trece pe lângă mine nepăsător la durerea mea, pornește într-o nouă călătorie, cu noi oameni, noi destine către o destinație plină de neprevăzut. Eu nu am ajuns la timp, iar el nu se va opri pentru mine. Voi rămâne în gara pustie, pe peronul în al cărui suflet se ascund atâtea secrete.

Mi-e frig, și sete, și dor. Dar nu mă-ntorc. Oricum nu pot, nu am de ales. Eu sunt omul fără alegeri. Doar le-am pierdut. Și, sincer, nici nu aș vrea. Ar fi cumplit să mai văd încă o dată scena la care am asistat fără voie. Nu aș mai vrea să aud vreodată acele cuvinte: Ți-am zis că voi cuceri?! E atât de naivă încât a fost ușor să o conving că sunt nebunește îndrăgostit de ea. Am câștigat pariul. Aștept banii care mi se cuvin.

Încă nu-mi vine să cred cât am putut să fiu de credulă. Cum de nu am putut citi în ochii lui lipsa iubirii?! Aveam impresia că pot descoperi cu ușurință iubirea. Că ea nu se ascunde de sufletele sincere și pure. M-am înșelat. Nu este deloc ușor să o găsești. Știe să se ascundă. Nu o condamn, dar nu înțeleg de ce trebuie să-și bată joc de o persoană care își deschide larg sufletul pentru a o primi în interiorul său frumos, zic.

De fapt, știu. Banii contează mai mult decât frumusețea sufletului. Iar eu am destui, recunosc, și nu eu am ales să-i am. Sincer, aș fi vrut să nu-i am, fiindcă nu mi-au făcut mai mult rău decât bine. Mi-au umbrit sufletul. Nimeni nu-l mai privește, se pare. Ceea ce oamenii observa la mine sunt banii, atât și nimic mai mult.

Trist. Ce naivă am fost! Am crezut cu tărie că sunt un om frumos, demn de iubire. Hmm…sunt doar un om ușor de păcălit, fiindcă am crezut că în această viață nimic nu este mai important decât sufletul curat al celui de lângă tine.

Sunt vinovată. Acum îmi înțeleg destinul. Acum știu de ce a decis ca alegerile mele să fie la mâna sa. Eu, dacă aș fi putut alege, probabil aș fi ales să iert, fiindcă iubirea pe care i-o port este mai importantă decât orice greșeală. În plus, nu există om fără greșeală.

Destinul însă nu este naiv ca mine. El știe că aparențele înșală, că oamenii nu sunt niciodată așa cum par a fi. Că viața este o călătorie plăcută doar dacă știi să descifrezi taina din privirea fiecărui om ce-ți iese în cale. Nu e de mirare că este un parior de nota 10. Are exact aptitudinile de care are nevoie pentru a evita trădările.

Promit să-nvăț și eu de la el. Deocamdată plec, pornesc în călătoria decisă de destin. Mă las în voia sa. Simt că-mi va fi bine. Schimbările sunt oricând de bun augur. Voi renaște. Pariez.

Mi-e bine, deși ploaia e rece, iar timpul pare să se oprit. Probabil își joacă secundele la ruletă. Oare va avea noroc?! Eu cred că da, căci și eu voi avea. Așa simt, așa îmi doresc. Această gară pustie aflată în așteptarea următorului tren, pe peronul umezit de lacrimile ploii, pariez totul pe cartea destinului.

Text participant la concursul organizat de Revista Agora Artelor.

Sursă foto: Grupul de Facebook al Revistei Agora Artelor.