Irina Cristina Țenu Acolo, pe cărări uitate printre visări de lut,
Pictează amintiri de altădată el, dorul zmeu.
Acolo, pe urmele adânci ale sufletului mut,
Calcă timid speranța cu iubirea în ea mereu.
Emoții confuze se atacă cu patos,
Cad și mor. Lumea-i goală de ele.
E-un sfârșit nesfârșit. E doar haos.
Ce facem cu el? Ni se duc clipele.
Scriem povești din gânduri nestinse,
Iubim, ezitând, acel moment absolut,
Trăim agonia clipelor, puțin surprinse,
Pe cărări uitate printre visări de lut.
