Ce bine că-mi ești iubire fără nume,
Sentiment (ne)definit pe șevaletul unui vis,
Nuanță de-albastru pe-o inimă pictată în roșu,
Ce-mi surâde dintr-un colț de corp, tremurând.
Ești o întâmplare a destinului meu,
O rază pe cer în brațele norilor grei,
Minunată de altfel, minunată oricând,
De e zi, de e noapte stăpânită de lună.
Și apari, și dispari din ființa mea confuză,
Te prefaci când în lacrimă, când în zâmbet,
Dar … ce bine că-mi ești iubire fără nume,
Sentiment (ne)definit pe șevaletul unei vis.
Lasă un răspuns