Cremă Tartinabilă

Asociația Pro Consumatori (APC), organizație de utilitate publică cu o activitate neîntreruptă de peste 31 de ani în domeniul apărării drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor, a lansat pe 24 ianuarie anul curent Campania naţională de informare şi educare a consumatorilor „Atenție la etichetă!”, cu scopul de a atrage atenţia consumatorilor cu privire la importanţa înţelegerii informaţiilor menţionate de producătorii de produse alimentare pe etichetele acestora.

Experţii APC au realizat o analiză a 20 de mărci de cremă tartinabilă cu  alune de pădure și cacao comercializate în magazinele marilor rețele comerciale.Studiul a fost realizat de către o echipă de experți ai APC, coordonați de către conf. univ. dr. Costel Stanciu. Experții APC au realizat analiza informațiilor de pe eticheta celor 20 de mărci de creme tartinabile, prilej cu care au fost constatate următoarele:

Cremă Tartinabilă  în compoziția cremelor tartinabile de cacao cu alune de pădure s-au identificat următoarele ingrediente: zahăr, zahăr din trestie de zahăr, ulei vegetal de palmier, ulei de rapiță, ulei de floarea soarelui, ulei de cocos, pudră de cacao, maltodextrină, lapte praf,  zer dulce praf, lactoză, amidon de grâu, făină de grâu, pulbere de albus, lecitină, sare, aromă de alune, acid citric, poliricinoleat de poliglicerină.

–  numai la una din patru mărci de crema tartinabilă de alune de pădure și cacao NU se folosește ulei de palmier. Uleiul de palmier supus temperaturilor ridicate eliberează esteri glicerici şi alte uleiuri şi grăsimi nocive care s-au dovedit cancerigene în studiile realizate pe animale de laborator. Totodată, uleiul de palmier este una dintre sursele vegetale bogate în grăsimi saturate(în procent de 50%) care nu sunt deloc benefice pentru sănătatea inimii şi cresc colesterolul.

–  una din două creme tartinabile de cacao cu alune conține arome, acest termen generic nu oferă informații cu privire la natura acestora.

–  una din 10 creme tartinabile de cacao cu alune conține aromă de alune.

–  cantitatea de grăsimi din cremele tartinabile variază între 28,2 grame și 63,4 grame per 100 grame produs.

Declaratie crema lidl–   cantitatea de zahăr din cremele tartinabile variază între 43,1 grame și 63,4 grame per 100 grame produs.

–  cantitatea de proteine din cremele tartinabile variază între 1,4 grame și 8,3 grame per 100 grame produs.

–  cantitatea de fibre din cremele tartinabile variază între 0,1grame și 3,7 grame per 100 grame produs.

–  valoarea energetică per 100 grame produs variază între 330 kcal și 572 kcal.

– cantitatea de alune de pădureCremă Tartinabilă din cremele tartinabile variază între 0,01 grame și 17 grame per 100 grame produs. La 4 din 10 creme tartinabile cantitatea de alune de pădure din compoziția acestora este mai mică de 5 grame per 100 grame produs.

– cantitatea de pudră de cacao cu conținut redus de grăsime variază între 3,4 grame și 9,8 grame per 100 grame produs.

– prețul unui borcan de cremă tartinabilă variază între 4,35 lei și 31,99 lei.

Rezoluţia Parlamentului European din 4 aprilie 2017Cremă Tartinabilă referitoare la uleiul de palmier și defrișarea pădurilor tropicale (2016/2222(INI) atrage atenția Comisiei Europene cu privire la următoarele aspecte: întrucât cererea de uleiuri vegetale în general va crește, se remarcă faptul că 73 % din despăduririle realizate la nivel mondial sunt cauzate de defrișarea terenurilor pentru produse agricole de bază, iar 40 % din toate despăduririle sunt cauzate de conversia la plantații de monoculturi de palmier la scară largă, iar, potrivit estimărilor, cererea de ulei de palmier se va dubla până în 2050. Parlamentul European reamintește Comisiei Europene că Malaysia și Indonezia sunt principalii producători de ulei de palmier, cu o producție estimată de 85-90 % din producția mondială. Din anii ’70 până acum, 90 % din creșterea producției de palmieri pentru ulei este concentrată în Indonezia și Malaysia. Parlamentul European reamintește Comisiei Europene că uleiul de palmier reprezintă aproximativ 40 % din comerțul mondial cu toate uleiurile vegetale și că Uniunea Europeană, cu aproximativ 7 milioane de tone pe an, este al doilea importator la nivel mondial.

Costel Stanciu 1„Crema tartinabilă de cacao cu alune de pădure este un produs care se folosește în bucătăria oricărui restaurant în meniul căruia există clătite, dar la fel de mult este folosită și de către părinți la prepararea unor prăjituri/torturi sau clătite. Din păcate, majoritatea producătorilor  folosesc în compoziția acestui produs cantități insignifiante de alune de pădure, de la 0,01% până la 5%, respectiv de pudră de cacao, între 3,4% și 5%, restul compoziției fiind reprezentată de zahăr, 12 lingurițe la 100 grame, ulei de palmier, acid citric, amidon de grâu, arome și alte extracte sub formă de pulberi. Le recomand consumatorilor atunci când cumpără acest produs să nu cadă în capcana prețurilor mici, a denumirilor și imaginilor cu alune de pădure, și să aleagă doar creme tartinabile Bio, în compoziția cărora nu există ulei de palmier, iar toate celelalte ingrediente provin din agricultura ecologică.” Conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedinte APC

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Irina-Cristina.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura