Timp de noiembrie
Se zbate secunda în foșnet ruginiu, resemnat,
O aud, e un strop de viață pe un drum auriu,
Răsuflarea îi rămâne în urma pașilor nedumeriți
De lacrima ramurilor cu trupul de timp dezgolit.
Destinul îmbracă natura în vise spulberate,
Totu-i trist! Cuvintele nu-s! Frunza e toată o rană,
Neputința e-o ploaie de toamnă,
Eu sunt ființa ce urmează raza de lumină nedefinită,
Prin anotimp răstignit de copaci pătimind,
Într-o zi oarecare, dintr-un timp de noiembrie.
