Viața poate fi considerată un ring în care tu, Omule, ești doar un luptător fără prea multe șanse de succes, dacă nu înțelegi la timpul potrivit cât valorezi. Doar când afli cât valorezi, poți lupta pentru ceea ce ți se cuvine.

Este adevărat, să afli cât valorezi nu este ușor. Ai o cale lungă de străbătut. Și în tot acest timp cazi și te ridici de nenumărate ori. Dar nu-i nimic. Orice lovitură, orice eșec este o lecție pe care tu trebuie să o înveți, dacă vrei să ajungi acolo unde îți dorești.

Știu, îți dorești să ajungi sus. Este minunat să privești lumea din vârf. Ai impresia că ești atât de mare și lumea e atât de mică, încât nimic și nimeni nu te poate opri să obții ceea ce vrei.

Ai dreptate, dar crezi că în vârf se ajunge ușor? Să știi că nu. Pentru a ajunge sus, pentru ca nimeni și nimic să nu te oprească ai nevoie de susținere din partea unor oameni care au înțeles deja cât valorează , s-au luptat pentru ceea ce au crezut că li se cuvine, iar acum își doresc să te ajute și te tine cum să reușești să strălucești.

Să știi că nu-i greu deloc să ajungi la ei. Important este să-ți dai seama cât valorezi. Când știi cât valorezi, nu te opri până nu obții ce ți se cuvine (Pierre Corneille). Alege Brightway®!

De ce Brightway®? Fiindcă pentru a reuși să obții ceea ce îți dorești, trebuie să înveți să negociezi, căci în viață nu primești ceea ce meriți, ci ceea ce negociezi.

Și nu poți învăța mai bine despre cum să negociezi decât de la specialiștii Brightway®.

Participând la programul Tehnici practice de negociere îți vei da seama care sunt punctele tale forte într-o negociere și ce anume trebuie să îmbunătățești.

Tototdată, vei intra în posesia unor instrumente de persuasiune și comunicare pe să le poți aplica ulterior de fiecare dată când vei participa la o negociere.

Indiferent că ești reprezentat comercial, faci parte dintr-un departament de achiziții, ești manager sau pur și simplu vrei să ai parte de rezultate din ce în ce mai bune în negocierile zilnice, îți recomand să urmezi acest program, dacă vrei să ajungi acolo de unde lumea se vede altfel.

Nu-ți fie teamă, totul va fi mai bine decât de aștepți. Brightway® oferă cursuri de negociere interactive, la care îți va plăcea să participi.

La cursul negociere și persuasiune vei descoperi cum se pregătește o negociere, care sunt stilurile de negociere, care sunt cele mai bune metode de persuasiune de pus în practică, cum să folosești limbajul nonverbal.

De asemenea, cursul de negociere va avea și o aplicabilitate practică. Vor exista studii de caz cu exemple concrete din activitatea proprie, dar și soluții particularizate.

Și cursul de negociere în afaceri nu se va opri aici. Va continua cu o analiză a procesului de negociere și cu o serie de acțiuni concrete pentru ca acesta să devină cât mai eficient posibil.

Va urma un sistem care va permite analiza tuturor persoanelor implicate în procesul de negociere. Se vor folosi o serie de instrumente de comunicare și persuasiune pe care le vei putea aplica imediat în activitatea ta, dar și la nivel organizațional. Vei învăța să stabilești obiective, să analizezi riscuri, și să faci o analiză SWOT în pregătirea unei negocieri.

De asemenea, vei învăța și câteva tehnici practice menite să te ajute să-ți atingi obiectivele în negocierile cu furnizorii și clienții.

Cu alte cuvinte, cursul despre tehnici de negociere oferit de specialiștii Brightway® reprezintă o șansă perfectă pentru a învăța să negociezi astfel încât să obții ceea ce-ți dorești.

Viața nu e un ring în care lupta o poți câștiga ușor. Până la victorie despre să înveți totul despre negociere si persuasiune de la echipa Brightway®.

Nu mai stai pe gânduri. Știi cât valorezi, nu-i așa? Alege Brightway® și vei străluci! Intră pe brightway.ro și află totul despre cum să ajungi în vârf și să obții ceea ce vrei! Succes!

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Irina Cristina

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura