Bate vântul schimbării
Mugurul durerii se preface în floarea vieții fără de lacrimi
Simțirea pictează o iubire senină pe secunda ce surâde
Soarelui ce a nu a vrut să apună.
În tăcerea drumului aparent fără de sfârșit
Pașii tăi calcă apăsat o cale necunoscută pașilor mei
Și trezesc în mine dorința care își strânge iluziile.
Le pune în valiză și pleacă să se reculeagă
Într-o lume în care anotimpurile își dau mâna
La masa clipelor nou născute ce-ndrăznesc să înfrunte
Clipele trecute și le șterg lacrimile cu palmele fierbinți
Ale unei reminescențe ce se roagă la altarul primei iubiri
Ucise cu pumnalul de cuvinte revoltate pe promiunea unui vis
Uitat sub cerul nopții mut și aparent surd.
Bate vântul schimbării, iubirea rămasă fără glas
Prinde contur într-un tablou al unui artist fără nume.
Într-o lume absentă iubirea rămâne doar o operă de artă
Expusă într-o galerie a inimii, deschisă unui public restrâns.
Lasă un răspuns