De-ar fi ca viața nemurire să devină
Aș bea cu sete din pocalul cu otravă
N-aș regreta nicio secundă
Timpul ce zboară și a sa ispravă
Dar viața nu e nemurire
Este mănunchi de zile ce se scurg
Precum curg râurile de iubire
Prin sufletele de poveste
Ce s-ar târî-n genunchi
De ar afla că, Doamne, tu,
Le vei permite în ploaia vieții
Veșnic să se scalde
Și să renască din lacrimă de stea.
Cuvintele de luni m-au provocat să mă joc cu otravă, ispravă poveste. Vă invit și pe voi să vă jucați data viitoare cu artă, culori, penel. Spor la scris!
Lasă un răspuns