Irina Cristina Țenu 
Suspină vara, suspină ploaia,
Bat clopotele, tristă e marea.
Se zbate valul, plânge și salcia
Iubirii tale nu-i simt răsuflarea.
Și totuși, aud, al inimii susur,
Și totuși, te simt, în mine trăind,
Izvorul iubirii e fără cusur
În vara ce suspină la tine visând.
Răbdare nu are orologiul bătrân,
Pe aripi în zbor îmi așază visele,
Le înalță spre cer, acolo rămân,
Le zăresc, zâmbind, dintre stele.
Iubirii tale nu-i simt răsuflarea,
Suspină vara, suspină ploaia.
Un dor invizibil cuprinde marea,
Și totuși, te simt, în mine trăind.
[…] Mă iartă, toamna mea că-mi e cuvântul orb Și nu-ți vede dorința de a învinge moartea, De a trăi în poezie printre rime mii, Printre frunze vii, în altarul inimii! […]