O fi oare zâmbetul candid al soarelui o renaștere a iubirii

Ascunse până acum printre norii negri ai Zeului Uitării?

O fi oare adierea de vânt o naștere subită

A unui inevitabil adio spus orgoliului nemăsurat

Al sufletului ce odată s-a scufundat în propria dezamăgire?

Nu știu…răspunse inima îmbrățișând speranța

În așteptarea iubirii…

Nu am habar ce va să fie…

Dar știu că eu cât îmi este dat să bat în tine

Voi privi soarele în fiecare dimineață

Și voi spera într-o renaștere a iubirii.

Mă voi ruga-n tăcere la o naștere

A unui nou început sub cerul senin

Lipsit de nori, scăldat doar de raze

Ce mândre dansează sub o ploaie

Ce cerne visuri cărunte,

Pregătite să înfrunte,

Vijelii ce nu iartă

Trădarea timpului ce a trecut

Fără să spună vreun cuvânt.

Nu știu…

O fi oare vremea iubirii renăscute

Din cenușa reaprinsă de fiorul

Dragostei dintâi?

Întrebări confuze se zbat într-un

Inevitabil ocean de neînțelesuri.

Eu atunci tac

Și urmez acea singură cale…

Zeul Uitării îmi zâmbește ironic:

Ai văzut că tot lângă e mai bine?

Nu știu…așa să fie oare?

Cuvintele de luni au trecut…gândurile mele s-au pierdut pe drum…dar s-au regăsit și s-au adunat. Eu le-am prefăcut în cuvinte jucându-mă cu renaștere, naștere, inevitabil. Voi vă puteți juca săptamâna aceasta cu: pasăre, început, izvor. Spor la scris! Ieri a avut spor Dana care a scris despre:

Râsul sălbatic al hienelor