În calitate de manager, una dintre cele mai mari responsabilități pe care le ai este de a-ți inspira angajații să fie cele mai bune versiuni ale lor. Dacă reușești să faci acest lucru, productivitatea angajaților tăi va crește. Toți cei din echipă vor munci cu spor și drag, fiindcă vor fi mai fericiți la locul de muncă.
Cei mai mulți consideră că rolul de manager presupune a sta pe un scaun și a da ordine, dar nu este așa. Una dintre cele mai dificile provocări, în special pentru noii manageri, este de a înțelege că trebuie să-i coordoneze astfel încât productivitatea la locul de muncă să crească.
Deși nu există o metodă garantată pentru a deveni „cel mai bun lider”, sunt mai multe lucruri pe care le poți face cu scopul de a te asigura că angajații sunt în mod constant orientați în direcția corectă.
Top 6 modalități eficiente care te ajută să îmbunătățești productivitatea angajaților, un fundament puternic pentru succesul afacerii
Oferă libertate și autonomie
Dacă oamenii simt că trebuie să-și facă munca într-un anumit mod, că sunt constrânși să se poarte într-un anume fel și nu pot fi ei înșiși, vor fi mai puțin fericiți și productivi. Toate acestea se pot rezolva prin discuții sincere despre tipul de activitate pe care doresc să-l desfășoare.
De asemenea, trebuie să existe și deschidere din partea ta ca lider pentru a înțelege că se poate și în alt fel. Astfel, trebuie să-ți încurajezi angajații să aplice o metodă anume în îndeplinirea task-urilor și să-i lași să-și desfășoare activitatea în funcție de stilul de viață pe care îl doresc.
Implică pe toată lumea în proiecte
Una dintre cele mai mari provocări la o companie, mai ales pe măsură ce aceasta crește și se dezvoltă, este menținerea unui nivel ridicat în ceea ce privește satisfacția angajatului la locul de muncă. Când oamenii lucrează intrinsec și simt că munca pe care o fac este cel mai bun mod posibil de a-și petrece viața, productivitatea lor va fi exponențial mai mare.
Dacă pun accent pe ceea ce înseamnă munca pentru ei și le pasă profund de ea, atunci în fiecare zi vor veni la serviciu cu energia omului care are încă multe de oferit.
Apreciază munca și efortul depus
Acordarea meritelor pe baza afinităților și simpatiilor poate crea un precedent nedorit. Este de preferat să fii atent la munca întreprinsă de angajați, la efortul depus de aceștia chiar și pentru cele mai nesemnificative task-uri. Astfel, vei ajunge să le cunoști adevărata valoare și vei putea să le acorzi recunoașterea corespunzătoare.
Mulți angajați sunt atât de prinși în propria lor lume, încât nu se vor autoevalua și nu își vor acorda meritele cuvenite. Așadar, faptul că liderul este cel care apreciază o muncă bine făcută poate menține ridicat nivelul de motivație. Astfel, va crește și productivitatea. Vei fi surprins cât de mult bine poate genera o laudă oferită din inimă. Poate face diferența între un angajat fericit și o persoană care se gândește să plece din companie.
Investește în tehnologie
Oamenii pierd adesea ore întregi îndeplinind sarcini care pot fi automatizate sau ușurate de tehnologie. De cele mai multe ori, este mai ieftin să plătești pentru lucruri precum cititoare de coduri de bare decât să introduci manual anumite produse în sistem. În ultimul timp au fost dezvoltate soluții pentru multe lucruri și procese, unele de care nici măcar nu știi că există.
Acordă o mai mare atenție la sarcinile pe care le fac angajații companiei, mai ales la cele monotone care îi deranjează. Dacă îți petreci timpul pentru a găsi soluții care să automatizeze sau să accelereze sarcinile angajaților, vei avea parte de oameni mai productivi și mult mai fericiți.
Creează o cultură a transparenței și feedback-ului
În timp ce mulți evită să facă acest lucru, recunoașterea unei greșeli este crucială pentru a construi o cultură cinstită și transparentă a companiei, unde oamenii se pot simți liberi să fie cei mai buni.
Uneori, din poziția de leader, credem că avem doar noi dreptate și că suntem obligați să ne demonstrăm curajul și calitățile. Greșit! Este nevoie de curaj în momentul în care ne amintim că suntem umani și recunoaștem că nu știm răspunsul la o întrebare, fie că am făcut o greșeală. Procedând astfel, vei stabili un nivel de transparență cu angajații și vei promova o cultură a învățării. Pe termen lung, vei putea să schimbi idei și opinii cu angajații, aceștia vor fi mai relaxați, iar curajul liderului va fi mult mai apreciat decât un ego nemăsurat.
Fă surprize plăcute angajaților! Oferă-le diverse cadouri
Oferirea de cadouri angajaților poate crește productivitatea acestora, deoarece le arată acestora că îi apreciezi, că munca lor contează pentru tine. Atunci când angajații se simt apreciați prin gesturi precum darurile, ei devin mai motivați, iar moralul lor crește, ceea ce îi face să fie mai implicați și să muncească mai eficient. O astfel de recunoaștere promovează un climat pozitiv la locul de muncă, întărind loialitatea față de companie și reducând dorința de a părăsi locul de muncă.
De asemenea, cadourile pot avea un impact psihologic favorabil, stimulând bucuria și motivația angajaților, ceea ce conduce la o energie pozitivă și la o concentrație mai bună asupra sarcinilor. În acest fel, cadourile contribuie nu doar la satisfacția personală a angajaților, ci și la performanța lor profesională.
Ce le poți oferi cadou? Le poți da prime de vacanță, premii lunare sau, de exemplu, le poți oferi cadou produse cu extracte naturale de la PureOrganics, pentru ca aceștia să se bucure în fiecare clipă de sănătate.
Reține! O companie aflată în dezvoltare trebuie să se concentreze și pe angajați și pe retenția acestora în firmă. Un mediu plăcut de lucru, bazat pe susținere, cooperare și încredere este benefic oricărui tip de afacere.
Lasă un răspuns