Recomandări

Cum să îți amenajezi o “casă inteligentă” ? Află care sunt cele mai noi tendințe în sistemele de automatizare a locuinței

Dacă până nu demult conceptul de “smart home”, era doar un scenariu desprins din filme sau o previziune de viitor a evoluției tehnologice extrem de dinamice, acum, implementarea sistemelor de automatizare a locuinței sunt o realitate cât se poate de pragmatică și actuală. Ceea ce nu mulți știu, e faptul că noțiunea de casă inteligentă își are rădăcinile undeva prin anii 1920, deschizătorul de drumuri fiind Le Corbusier, celebrul arhitect vizionar.
Așadar, acest sistem smart funcționează prin interconectarea tuturor aparatelor și echipamentelor tehnologice la o rețea wireless, gestionată prin intermediul unui smartphone, tabletă sau laptop. Folosind o platformă precum Apple Homekit, Alexa sau Google Nest, gândite special pentru un control centralizat și bine organizat al tuturor aparatelor și sistemelor din casă, obiceiurile repetitive, precum aprinderea becurilor, pornirea căldurii, coborârea jaluzelelor și alte funcții personalizate, vor fi anticipate și executate cu precizie, de însăși locuința ta inteligentă.

În continuare, pentru a te familiariza cu acest concept, vom trece în revistă câteva dintre funcțiile pe care le îndeplinește un sistem Smart Home precum și ce implică acestea.

Amenajezi

Ce funcții poți controla printr-un sistem de automatizare Smart Home?

1. Sistemul de control al temperaturii.

Această funcție va asigura o temperatură optimă pentru fiecare încăpere indiferent de anotimp, orientare a casei sau calitatea izolației pereților externi. Ultilizarea sistemului smart de control al temperaturii nu doar că îți va asigura temperatură ideală, încă de dinainte de a ajunge acasă, ci va contribui semnificativ la reducerea cheltuielilor aferente încălzirii. Așadar, încălzirea personalizată a locuinței poate fi acum accesibilă cu doar câteva comenzi pe smartphone sau tabletă, fie că ești la birou, în mașină, sau chiar în altă localitate.

2. Sistemul de securizare.

Nevoia de siguranță și securitate este una extrem de importantă, care odată satisfăcută ne permite să ne relaxam și să savurăm plăcerile vieții. Securizarea locuinței personale este, așadar, un aspect esențial pentru liniștea noastră emoțională și psihică, ce pate fi asigurat cu brio de sistemul smart home. Sistemul de securizare al casei inteligente îmbină activarea senzorilor de alarmă, al celor de incendiu, funcționarea permanentă a sistemului de camere de supraveghere IP și sistemul de control al accesului în incintă.

3. Sistemul de iluminat.

Această funcție permite pornirea sau oprirea luminilor din locuință, în mod selectiv, prin intermediul platformei smart, fie că ești sau nu la domiciliu. Un aspect interesant al sistemului inteligent de iluminat este faptul că acesta implică un senzor care detectează gradul de lumină din fiecare încăpere și adaptează intensitatea becurilor în funcție de perioada zilei, anotimp sau preferințele tale personalizate. Așadar, un astfel de sistem îți garantează că nu se pierde în mod inutil energie electrică.

4. Sistemul audio-video.

Ce poate fi mai plăcut decât să te detensionezi după o zi încărcată, cu o muzică ambientală sau un film bun? Implementarea unui sistem inteligent audio video în locuința ta îți permite să controlezi volumul, să schimbi piesele sau să vizionezi un film în sistem home-cinema, doar la simplă atingere a telecomenzii sau a smartphone-ului.

5. Sistemul de mentenanță.

Acest sistem te ajută să salvezi din timpul și energia alocată curățeniei, prin activarea aparatelor electrocasnice de menaj precum aspiratorul, purificatorul apei din piscină, stropitoarele din grădină etc., prin câteva taste sau atingeri ale ecranului. Așadar, fie că ești la serviciu, în concediu, sau doar la o plimbare relaxantă, poți să-ți programezi aparatele inteligente să facă treaba casnică în locul tău, iar tu să te destinzi în voie în casa imaculată.

La fel că acum un secol, când a apărut primul proiect prototip al casei inteligente și la momentul actual, scopul amenajării unei locuințe tehnologizate, este acela de a ne spori confortul și calitatea vieții, siguranța și securitatea în spațiul nostru privat, precum și avantajul de a face economii substanțiale la cheltuielile lunare.

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Irina Cristina

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura