Nu sunt cer senin,
Sunt furtună.
Sunt ploaie ce cade
Pe un timp ce tot scade.
Mireasma de iarnă
În treacăt atinge
Picături de suflet
Ce se desprind din
Trupu-mi ce temelie le este.
Aleargă-n zigzag, fără țintă
Îmi evită privirea, nu vor să mintă
Afară e ger, dar ele ard
Pe rugul dorinței
Pitit în spatele iernii
Ce nu se lasă înșelată
De focul aparent indiferent.
Nu sunt o carte deschisă,
Sunt doar gând în vers,
Sunt picătură ruptă din suflet
Ce-și face plimbarea prin univers,
În pas domol, așezând pe șevalet
Cascade de cuvinte dintr-un timp neșters
Ce-și doarme somnul de veci pe al inimii
Sfânt bilet.
Lasă un răspuns