O ploaie
Cade într-un abis de trăiri.
Din ai săi ochi întunecați,
Curg lacrimi amare,
Sufletul mi-l udă,
Stropi s-așază-n fugă
Peste rana surdă.
În mine răsar
Atingeri stinse
Ale un vis mort
Într-o clipă de timp
Rătăcit pe buzele care
Așteaptă tremurând
Sărutul adormit
Dincolo de gândul
Ce privește uimit
Ploaia ce îmi
Mângâie sufletul
Ce-atinge clapele
tăcerii, trăind
Fredonând
Muzica iubirii
Ce străbate zarea
Și cuprinde marea
Primăverilor înnebunite
De parfumul dragostei
Dintâi.
Lasă un răspuns