Se ofilește iubirea, iubite, știi?
N-ai vrut licoare veșnică să-i fii.
I-ai lăsat inima să cadă în abis
Și sufletul să piardă și ultimul vis.
Un strop de fericire ei i-ar trebui.
De un sărut fierbinte, pe frunza verde-gălbui,
Iubirea ar avea nevoie, la viață să revină,
În inima ce răvnește una cu a ta să devină.
Iubite, de ce în amintire tu te-ai prefăcut?
De ce îmi bântui visele cuminți?
În sufletu-mi durerea lăcaș și-a făcut,
Nu ascultă de ale mele fierbinți rugăminți.
Iubite, știi, peronul vieții e acum, pustiu.
Doar zorii dimineții îl mai luminează.
Salvare n-am putut să-i fiu,
Mormânt îi e iubirii care se dă vitează.
Se luptă cu moartea,
În fiecare zi, aceasta sentința îi semnează.
Lasă un răspuns