Nu știu alții cum sunt, nu știu în ce cred, dar eu #credinmoscraciun. Întotdeauna am crezut în acest Moș simpatic cu barba albă. Întotdeauna l-am așteptat cu nerăbdare.
Sărbătoarea Crăciunului este una cu totul specială pentru mine. Nu se aseamănă cu nicio altă sărbătoare. Și nici nu are cum, căci doar acum ai parte de clipe magice, dar și de cadouri oferite cu mare drag de Moșul care apare pe unde nici nu te-aștepți.
E tare secretos acest Moș cu barbă albă. Mereu l-am pândit să văd pe unde vine, dar niciodată nu am descoperit. În seara de Ajun doar îl auzeam bătând la ușă. Îi deschideam cu nerăbdare și îl pofteam în casă, lângă bradul frumos împodobit.
Îmi amintesc că se-așeza pe scaunul de lângă brad, în brațe mă lua și asculta cum cu mândrie îi recitam o poezie.
Apoi, din tolba plină el un cadou frumos scotea și în brațe mi-l putea. Nu pot descrie ce simțeam de fiecare dată când ale noastre priviri se întâlneau. Tăcerea se lăsa în seara de Ajun, doar ochii noștri curioși vorbeau. Ai lui mă întrebau dacă cadoul mi-a plăcut, ai mei mereu îi răspundeau cu aceeași întrebare: De unde ai știu?
Și an de an la mine a venit cu drag, și fericire pe chipul meu a presărat, în seara sfântă de Ajun. Și timpul a trecut, și eu am crescut, adult am devenit, dar am păstrat în mine copilul de demult, care îl aștepta pe Moșul cu barba albă să-i aducă cât mai multe daruri.
Toamna a venit din nou, timpul își vede de zborul său, frunzele verzi vor deveni aurii și vor muri, dar nu-i nimic, e doar un semn că iarna se apropie, iar Moșul va veni din nou în casele tuturor să ne umple inimile de bucurie.
E drept, acum știu bine. Moșul cu care eu m-am întâlnit a fost într-un an tata, într-un an un vecin. A fost prietenul cel drag al părinților care, din suflet și-au dorit, sufletul meu de copil mult iubit să-l umple de fericire. Și-au reușit.
Și cum spuneam, eu am crescut, dar n-am uitat de Moș Crăciun. Și acum ne întâlnim în fiecare an. Stăm la povești despre cât de frumos este să trăiești cu copilul în suflet și să-ți amintești că, în seara de Ajun, la tine va veni mereu, acel Moș cu barbă albă și cu tolba plină de cadouri ce sufletul ți-l alină.
E toamnă, frunzele se scutură, ceasul ticăie încet și ne arată tuturor că a venit vremea ca cei mici să scrie Moșului o scrisoare, să-i spună ce își doresc cu ardoare. Mai sunt aproape 4 luni până când Moș Crăciun ne va vizita din nou.
În timp ce cei mici scriu scrisoarea magică, voi, dragi părinți, ar fi bine să vă gândiți la ce Moș apelați. Vreți să apelați la un Moș Crăciun cu experiență, la rude, la vecini sau la prieteni deghizați?
Eu cred în Moșul cel cu barbă albă naturală. Din păcate, cât am fost copil, nu am avut șansa să îl cunosc, dar voi aveți, căci azi există oameni care cred cu tărie în acest Moș. Prin urmare, vă ajută să le faceți copiilor cunoștință cu el.
Sunt oameni care vor să vă ofere oportunitatea să dați un plus de farmec Crăciunului și să îi faceți pe copii fericiți. De aceea, îl pun la treabă pe Moș Crăciun cu barbă albă naturală, îi dilatează timpul și îi fac loc în agendă pentru vizite în casele tuturor copiilor cuminți.
În fiecare an, la începutul lunii decembrie, îi curăță Moșului hainele de praful de pe horn, îi lustruiesc ghetele, îi cizelează barba și pletele dalbe și îl pregătesc cum se cuvine pentru întâlnirile cu copiii, cei care iubesc atât de mult sărbătoarea Crăciunului, cadourile și surprizele.
Nu uită nici de Ajutoarele lui Moș Crăciun. Se ocupă și de Spiriduși. Aceștia îl ajută pe Moșul ce vine de departe să nu se dezichilibreze pe scări, îi țin și sacul greu…
Dar gata…v-am povestit despre întâlnirile mele cu Moș Crăciun, nu vreau să vă mai răpesc din timp. Timpul trece, iar agenda Moșului se umple încontinuu. Grăbiți-vă să rezervați o întâlnire cu Moș Crăciun cu barbă naturală. O astfel de întâlnire nu poate fi ratată.
Intrați pe inchiriazamoscraciun.ro și rezervați o întâlnire de neuitat! Aceasta va rămâne mereu în sufletul adultului de mâine, cu suflet de copil.