Irina Cristina Țenu Deschide-ți sufletul
Și lasă toamna să-i cânte!
Foșnetul frunzelor e sunetul
Iubirii ce vrea să te încânte.
Ascultă glasul dragostei ce te cheamă,
Privește spre lumină, spre acea damă
Ce te așteaptă pe o bancă,
Pe aleea frunzelor ce nu mai vor să tacă.
De-n mână vei lua o frunză de vreme-ngălbenită
Ea se va tranforma-ntr-o pană
Și îți va scrie despre iubirea menită
Să ne fie la amândoi hrană.
Deschide-ți sufletul
Și lasă ploaia ruginie să ți-l mângâie!
Nu e nălucă, nu e nici vis
Sunt stropi aurii de iubire ce te poartă spre paradis.
Când pământul se îmbracă în frunze
Iubirea nu moare, ci reînvie
Cu fiecare pas parcurs prin ploi de vise,
Cu fiecare cuvânt așternut pe frunza ce-l transformă-n vers.
[…] Te las să spui azi ultimul cuvânt, Să urci pe scenă, să rostești discursul, Să lași o lacrimă să curgă, La suflet să-mi ajungă. […]