Tot ceea ce este legat de textile, țesături și diverse materiale, are un limbaj propriu care este bine de știu. Dacă stăpânești acești termeni, nimeni nu te poate păcăli când mergi la cumpărături. Îți vei putea cumpăra ușor haine, fețe de masă, lenjerii de pat etc. Pentru a ști cum să evaluezi diferitele materiale îți voi da câteva sfaturi.
Sfaturi practice pentru a ști cum să faci alegerea corectă
Bumbac. Acesta este realizat din fibre naturale de origine vegetală. Din el se fabrică țesături cu caracteristici foarte diferite. Este o parte importantă a multor țesături, împreună cu alte materiale sintetice care, combinate, formează materialul multor costume de pe piață.
Lâna. Este o fibră naturală de origine animală. Principalele calități: este un material cald și absorbant, flexibil și elastic, dar este dificil de spălat și este o pradă ușoară pentru molii. Este una dintre țesăturile cele mai folosite în compoziția diverselor materiale în prezent. Este folosită mai ales în tapițerie, covoare, costume, jachete, paltoane și pături.
In. Este o fibră naturală de origine vegetală. Principalele calități: foarte puternic, rezistent la clor (înălbitor) și la fierbere. Se udă rapid și se usucă rapid. Această țesătură este ideală pentru vremea caldă, deoarece dă o senzație plăcută de prospețime. Are însă și defecte, se șifonează repede și firele întrețesute îi dau un aspect neregulat. Inul este utilizat la fabricarea lenjeriei de corp, lenjeriei de pat, cămășilor și costumelor.
Nylon. Este o fibră sintetică rezistentă și fină. Printre defectele sale se află tendința sa de a se destrăma si de a fi o fibră foarte călduroasă. Se poate folosi în stare pură, dar, de obicei, se folosește în amestec la fabricarea tricotajelor ( lenjerie de corp, rochii, ciorapi, paltoane), tapițerie etc.
Poliester. Este o fibră sintetică moale, mătăsoasă, călduroasă (mai mult decât lână). Este ușor de spălat. Defectul său este că se murdărește foarte ușor, dar se spală și foarte rapid. Utilizare: în sport, lenjerie, pături, covoare și haine de ploaie.
Vâscoză- (mătase artificială). Este o fibră artificială obținută printr-un proces acetat sau alte proceduri chimice. Aceasta este utilizată pe scară largă la fabricarea hainelor de seară.
Mătase. Este o fibră naturală de origine animală. Este flexibilă, călduroasă, elastică. Este o țesătură foarte delicată. Acesta este unul dintre cele mai mari defecte ale sale. Aceasta este utilizată la fabricarea îmbrăcămintei, lenjeriei de pat, lenjeriei de corp, hainelor de seară.
Sfaturi despre recunoașterea unei țesături
Având în vedere prețurile pe care țesăturile le au în prezent și ținând cont de numărul considerabil de falsuri de pe piață, este foarte bine ca un cumpărător să poate distinge între ceea ce real și ce este fals, între un preț bun sau nu.
Pentru a scăpa de orice îndoială, există diferite metode de recunoaștere a autenticității unei țesături. Una dintre cele mai simple și precise este testul focului. Este o modalitate sigură de a recunoaște fibrele din compoziția unei anumite țesături.
Cere o mostră, separă două fire (cele care merg pe orizontală și pe verticală) și dă-le foc. Vei observa că:
- Lâna arde fără flacără și miroase a piele arsă.
- Bumbacul arde rapid, fără fum. Miroase a vată iar cenușa este albă.
- Vâscoza arde cu fum și fără miros.
- Inul arde menținându-și forma.
- Nylonul se topește răspândind un miros de țelină. Odată ars, acesta formează o minge tare, galben-portocalie.
Iată câteva sfaturi utile care sper să te ajute să nu cheltuiești foarte mulți bani pe haine. Sunt sfaturi de care îți recomand să ții cont. Spor la cumpărături!
[…] actuale există câteva articole vestimentare de care trebuie să țineți cont în acest sezon. Hainele lejere, blazerele, fustele și pantalonii în carouri fac parte dintre marile tendințe ale acestui […]