Irina Cristina Țenu Din dor de glas ce murmură iubire
Am răpit cuvântul de printre necuvinte
Și l-am ascuns sub luna plină de vorbire
În codrul cu lupi ce urlă despre tine.
Sunt o enigmă înfășurată în vise rescrise
Pe o filă de timp pierdut în clipe,
Rup ramuri de urlet cuprinse
Și încerc să aud glasul pe care-l simt atât de aproape.
Sfarm gânduri nesătule, de pietre flămânde,
Când cerul senin are chipul tău.
Mi-aud respirația cu visuri plăpânde
Fugind prin suflet de al său călău.
Fac pași printr-o lume ce nu mi se arată,
Adun mici detalii despre ce poate fi iubirea,
Eliberez cuvântul ce caută rostirea adevărată
Și îmi îndrept spre ploaia de stele, privirea.
E un spectacol mirific despre un el și-o ea,
Despre doi enigmatici ce se ascund după vitralii.
Mi-e atât de greu să-i zăresc prin mulțimea
De gânduri viu colorate ce sunt doar niște mici detalii.
