Alergând prin destin, mă caut printre taine

Mă pierd în mine alergând prin destin. Mă caut printre taine. Le adun, le strâng la sânu-mi. Sunt femeie. Privesc în oglindă și văd un chip ce prin sufletu-mi caută cu foame un sens.

Pe buze vorbele imi stau grele. Cântaresc  zeci de visuri împletite în inimă. Vreau să culeg, să le dezleg, să le interoghez, dar sunt mute. În ochi mă privesc și-mi zâmbesc ironic. Mă scufund într-o mare de (ne) înțelesuri care îmi învăluie gândurile.

Sunt gânduri de trăire răvășite. Iertare ar vrea să îmi ceară de dorul de (ne)dor. Dar totu-i lipsit de sens, de cuvânt fără de înțeles.

Alerg prin destin. Îmi aud respirația atât de greoaie. E ca la maraton. Simți că puterile te lasă, dar alergi…tot alergi…căci la finish tu încă n-ai ajuns. Mai ai atâția km de parcurs.

Alergând…

Zâmbesc. Mă arde soarele. Sunt femeie. Mi-ar sta bine cu o pălărie, nu una oarecare, ci roșie. E la modă acum. Și mereu mi-a plăcut să fiu șic, să fiu altfel.

Sursă foto: unica.ro

Poate e ciudat să vezi o femeie alergând prin destin, cu o pălărie roșie pe cap. Dar eu nu sunt orice femeie. Eu sunt acea Femeie. Mă trăiesc cum îmi place (pardon… ca la carte, cartea destinului plină de sens în nonsens). Descopăr acest psalm în fiecare clipă. Mi se deschide și îmi arată în fiecare zi câte o nouă taină.

O nouă cheie, un nou zăvor, o nouă ușă spre o nouă cale. Sunt umbre încătușate ce așteaptă să fie dezlegate. Mă cuprinde vraja unui curcubeu de visuri deodată regăsite. Aleargă și ele cu mine să prindă cheia și să îmi deschidă un drum pe care, cine știe,  îmi voi potoli foamea de sens. Așa să fie, oare?

Privesc spre cer, încerc să citesc printre stele. Dar ele nu vor să mi se dezvăluie. Ce-i dincolo de ele e secret. Ce-i în mine este trăire uneori intensă, alteori absentă… de la veselie.

Mă trăiesc de la răsărit până la apus printre o urgie de cuvinte. Mă răscolesc, mă caut, mă pierd prin mine încercând să mă înțeleg. Mă uimește tot ceea ce descopăr în oglinda care-mi arată o femeie alergând în maratonul vieții sale, dorindu-și să iasă învingătoare și să primească drept trofeu marele Sens.

Pictez curcubeie de visuri, noaptea, le așez în rama sufletului și le poleiesc cu praf alb de speranță. Mă urc din mers în trenul vieții, din gara primăverii, în care ajunge în fiecare mai. Ar trebuie să-l întâmpin cu mare veselie, și totuși e o tristețe ce-n brațe mă cuprinde.

Alerg prin destin, în maratonul vieții mele, las vântul să-mi treacă prin păr, șoptindu-mi parcă la ureche: Hai, aleargă…nu te lăsa! Alergând prin destin descifrezi taina și descoperi sensul trăirii. Pierzându-te prin tine îți găsești menirea…

Mă caut printre taine, descifrez rând cu rând cartea destinului, menirea mi se arată în fiecare cuvânt scris și rescris de suflet, cu condeiul gândului.