Delir îmi este zâmbetul ce-ți privește chipul visător.
Delir îmi este șoapta ce te strigă neîncetat,
dar tu nu o auzi, căci sunetul muzicii din suflet
e atât de tare, încât te împiedică să îmi auzi
glasul ce plânge după al tău dulce cuvânt.
Delir mi-s buzele înțepenite de murmurul
ce de ele s-a lipit când a-ncercat la tine să ajungă,
pentru a-ți spune că nu-i nimic că timpul trece,
că soarta o hoață de clipe este.
Sufletul meu așteaptă doar o frază să îți scrie
pe inima ce speră că încă îți bate pentru mine.
Delir îmi este iluzia regăsirii agățată de pasul amintirii
care se pierde în ceața deasă a anilor ce aleargă
la galop pe coama timpului
care în fiecare secundă mă sfidează.
Delir îmi este întreaga ființa fremătoare,
iar eu nu știu cum s-o alin.
Lasă un răspuns